Remediile naturale pentru ochi sunt uşor de realizat, nu costă mult şi au deseori efecte miraculoase. Fie că aveţi cearcăne, pungi sub ochi sau pielea înroşită, aceste remedii vă vor stimula pielea din jurul ochilor, întinerindu-vă.
1.Castravetii
Castraveţii reprezintă un remediu clasic pentru pungile de sub ochi şi pentru cearcăne.
Instrucţiuni:
Tăiaţi 2 felii de castravete, groase de 1 cm. Lăsaţi-le pentru 5 minute într-un pahar cu gheaţă. Odată ce devin reci, puneţi o felie pe fiecare ochi.
Lăsaţi-vă capul pe spate şi relaxaţi-vă 10 minute. Îndepărtaţi feliile şi spălaţi-vă faţa cu apă rece.
2. Laptele
Laptele rece ajuta vasele de sânge să se contracte, astfel reducând pungile de sub ochi.
Instrucţiuni:
Ţineţi o cană de lapte la congelator până se răceşte. Luaţi două discuri demachiante şi îmbibaţi-le în lapte. Puneţi un disc pe fiecare ochi. Odată ce discurile revin la temperatura normală îndepărtaţi-le. Repetaţi acest proces timp de 15 minute.
3. Ceaiul verde, negru sau de muşeţel
Ceaiul este cunoscut ca fiind remediul natural cel mai eficient în reducerea pungilor de sub ochi.
Instrucţiuni:
Puneţi două plicuri de ceai (verde, negru sau de muşeţel) în apă fiartă pentru trei minute. Scoateţi-le din apă şi lăsaţi-le pe o farfurie în frigider până când se răcesc complet. Puneţi un plic pe fiecare ochi şi relaxaţi-vă pentru 15 minute.
4. Albuşul de ouă
Albuşurile de ou acţionează ca astringent, făcând astfel că pielea să devină mai tonifiata şi mai fină.
Instrucţiuni:
Bateţi două albuşuri de ou, până când se întăresc. Aplicaţi-le în zona de sub ochi folosind o pensulă. Lăsaţi să se usuce circa 15 minute. Clătiţi foarte bine cu apă.
5. Lingurile
Metalul răcit ajuta la contractarea vaselor de sânge, astfel reducând roşeaţa din zona ochilor şi eliminând pungile de sub ochi.
Instrucţiuni:
Puneţi 4 linguri de metal într-un pahar cu apă cu gheaţă. Când se răcesc, plasaţi o lingură pe fiecare ochi, astfel încât să ocupe întreaga orbită oculară.
Pe măsură ce lingurile încep să se încălzească, schimbaţi-le cu cele din paharul cu apă rece. Continuaţi acest proces până când pungile de sub ochi scad complet.
Sursa foto: www.pinterest.com
