Alessandro Safina vine în București miercuri, 3 Februarie, pentru a fi mai aproape de fanii din România
Alessandro Safina va fi aproape de publicul român care îl îndrăgește miercuri, 3 Februarie. Maestrul va petrece această zi în București, în compania presei. Sosirea sa în România are ca scop promovarea concertului pe care îl va susține la Sala Palatului pe 14 Aprilie, cât și pentru a le povesti fanilor săi despre cariera sa, pasiunile sale și motivele pentru care iubește țara noastră.
De asemenea, pe 3 Februarie celebrul tenor care a cucerit întreg mapamondul ne va încânta cu piesa sa – “Luna” în cadrul unor apariții media și ne va oferi un preview a ceea ce urmează sa vedem și ascultăm pe 14 Aprilie la Sala Palatului.
În cadrul concertului de pe 14 Aprilie, mult îndrăgitul artist va evolua în acompaniamentul celor 74 de muzicieni profesioniști cunoscuți sub titulatura “The Alexander Symphony Orchestra”. Tenorul italian este celebru pentru talentul său și viziunea sa asupra muzicii clasice, pe care o îmbină cu cea pop pentru a crea un nou stil – „Opera-Rock”- după cum îl numește el însuși.
Despre Alessandro Safina
Născut pe 14 octombrie 1963 în micul oraș Siena din Italia, Safina își descrie copilăria ca fiind una „normală, foarte normală”. I-a plăcut opera de mic, iar părinții i-au încurajat această pasiune. Când a împlinit 17 ani, tânărul Alessandro a devenit tot mai atras de muzica pop. „A fost un moment extraordinar al vieții mele. Erau multe trupe care îmi plăcea: U2, Simple Minds, The Clash, care au adus un nou val în muzică. Trupa U2 îmi place în mod special pentru că piesele lor reprezintă dragoste și pace. Mi-ar plăcea să cânt în duet cu Bono”, a declarat Alessandro Safina. Totuși, tânărul Alessandro a continuat pe drumul operei.
Pasiunea lui Alessandro Safina pentru Enrico Caruso s-a întrepătruns cu influențe moderne, precum Depeche Mode, The Clash sau Genesis. De aceea, Safina a combinat cele doua stiluri muzicale, reușind astfel să aducă muzica clasică mai aproape de publicul larg, făcându-l să o îndrăgească! Tenorul italian are o carieră strălucitoare în lumea operei, concertând, cu casa închisă, pe cele mai prestigioase scene de profil.