De acum înainte colecţionarii de artă au un motiv în plus de bucurie: există prima bază de date globală administrată de Interpol a operelor furate şi regăsite, gratis pe internet. Deşi acest lucru este greu de crezut, ideea pe care o are la bază este că interpolul permite accesul liber la informaţii ce ţin de orice delict ce depăşeşte sfera interesului naţional. Acest lucru nu este valabil doar pentru omucideri şi jafuri, ci şi pentru furturile de opere de artă din patrimoniul internaţional.
Modalitatea de a accesa arhiva Interpolului cu opere furate (34.000 de piese) este simplă: trebuie accesat site-ul organizaţiei şi completat un formular, iar peste câteva zile utilizatorul va primi o parolă cu ajutorul căreia se poate accesa „paradisul minunilor dispărute”. Vestea este cu atât mai bună cu cât nu mai e nevoie de plata abonamentului care înainte garanta periodic un DVD cu banca de date. Costul nu foarte mic de atunci, de 480 de euro pentru 6 discuri sau de 100 euro un disc, reprezenta înainte problema care cauza lipsa de interes faţă de această baze de date. În prezent, arhiva este gratuită şi actualizată permanent.
Sursă foto: copycateffect.blogspot.ro