CMH – cheia atracţiei?
Complexul major de histocompatibilitate (CMH) este reprezentat de molecule situate pe suprafaţa leucocitelor (globulele albe din sânge), implicate în apărarea imunitară a organismului, la diverse vertebrate, inclusiv la oameni. Aceste molecule joacă un rol important în imunitate – în recunoaşterea celulelor şi substanţelor proprii organismului, diferenţiindu-le de cele străine. CMH este astfel implicat în diverse fenomene care au de-a face cu imunitatea – de pildă, compatibilitatea în caz de transplant ori predispoziţia la boli autoimune. Şi, aşa cum s-a descoperit relativ recent, acelaşi CMH are ceva de spus şi atunci când e vorba despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei.
Mai specific, atracţia – sau lipsa atracţiei – dintre un bărbat şi o femeie se leagă de factorii genetici implicaţi în formarea moleculelor CMH: câteva perechi de gene care codifică sinteza acestor molecule sunt considerate importante în chestiunea alegerii partenerului – aşa-numita selecţie sexuală.
Aceste gene prezintă o variabilitate neobişnuit de mare – adică au multe versiuni, un fel de „variaţiuni pe aceeaşi temă”, ce diferă unele de altele doar prin mici amănunte. Aceste gene înrudite între ele, uşor diferite ca structură, cu aceeaşi funcţie în organism, aflate întotdeauna în acelaşi loc pe acelaşi cromozom, formează, dacă vreţi, o familie de gene şi poartă numele de alele.
Acum, multe depind, se pare, de setul de alele CMH pe care le are fiecare individ. Încă din anii 1970, s-a demonstrat că, la şoareci, masculii tind să prefere femelele care au alele CMH cât mai diferite de ale lor.
Mai multe studii au arătat că la diverse specii de peşti, reptile, păsări şi mamifere există această tendinţă: un individ cu un anume set de alele va prefera drept parteneri de împerechere acei indivizi de sex opus cu care NU seamănă în privinţa alelelor CMH.
Combinaţia dintre doi indivizi (de sexe diferite) cu gene CMH neasemănătoare are mari şanse să ducă la naşterea unor urmaşi mai sănătoşi, ceea ce explică faptul că indivizii aleg, din instinct, parteneri cu gene CMH diferite: evoluţia i-a învăţat să aleagă astfel.
La mamifere, selecţia sexuală bazată pe deosebirile între genele CMH ale celor doi parteneri implică simţul olfactiv, unul dintre cele mai primitive simţuri (în sensul de vechi, apărute demult în seria evoluţiei) şi, în acelaşi timp, foarte sofisticat (perfecţionat tot în cursul evoluţiei). Deşi omul nu se compară, ca acuitate olfactivă, cu rozătoarele, felinele ori câinii, simţul mirosului joacă şi la specia umană un rol extrem de însemnat.
Deşi suntem ceea ce s-ar putea numi o specie vizuală (trei sferturi din informaţie o primim pe calea văzului, prin ochi), atunci când e vorba despre reproducere – despre ceva atât de străvechi, de profund şi de trainic înrădăcinat în fiinţa noastră biologică – ne folosim, iată, în bună măsură, de simţul olfactiv, şi încă într-un mod de care nici nu ne dăm seama pe deplin.
În concluzie, datele adunate până în prezent indică faptul că, la specia umană, există un mecanism de selecţie sexuală bazat pe olfacţie şi controlat de genele complexului major de histocompatibilitate.
Complicatul joc al selecţiei sexuale ar putea fi rezumat astfel: o femeie este mai atrasă de bărbaţii care au seturi de alele CMH neasemănătoare cu ale ei; ea află acest lucru după mirosul lor corporal, care i se pare agreabil. În schimb, un bărbat cu aceleaşi gene CMH ca şi ea nu-i produce nicio tulburare erotică şi nici nu i se pare plăcut mirositor. Diferenţele între alelele CMH ale celor doi parteneri înseamnă că aceştia au şanse mai mari de a se considera reciproc atrăgători, de a avea o relaţie bună pe termen lung şi de a avea copii sănătoşi.
Studiile au vizat în general aspectul „ce ar alege femeile?” deoarece femeile sunt înzestrate cu un simţ olfactiv mai fin, mai nuanţat decât al bărbaţilor. Există şi studii care au analizat preferinţele bărbaţilor în materie de femei şi unele au arătat că şi aici intervin preferinţe de ordin olfactiv, bazate pe deosebirile de genotip CMH; dar simţul mirosului este, la bărbaţi – spun specialiştii – mai puţin sensibil la nuanţe decât al femeilor. (Mai numeroase sunt studiile care arată că bărbaţii aleg, în bună măsură, după anumite caracteristici ale aspectului fizic.)
