Cancerul tiroidian, ne poate afecta întreg organismul

Deşi este rar întâlnit, cancerul tiroidian nu trebuie neglijat, mai ales că vorbim despre o afecţiune endocrinologică. O astfel de boală afectează întreg organismul, pentru că glanda tiroidă reglează şi controlează metabolismul, de la bătăile inimii până la arderea caloriilor.

Cancerul de tiroidă mai frecvent în rândul femeilor

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate, la femeile şi persoanele cu vârste între 25 şi 65 ani există mai multe şanse să se dezvolte cancerul tiroidian. Deşi motivele nu au fost descoperite încă, apariţia cancerului la femei este de trei ori mai frecventă. Chiar şi un studiu realizat de cei de la Societatea Americană de Cancer arată că două din trei cazuri de cancer se regăsesc la persoane cu vârste între 20 şi 55 de ani.

În funcţie de stadiu, boala poate fi complet asimptomatică, pacientul descoperind întâmplător un nodul suspect la o ecografie efectuată din alte motive. Cancerul tiroidian se manifestă printr-o varietate de simptome, care apar însă mai târziu în evoluție, printre care: durerea gâtului, dificultate la înghiţire şi respiraţie, tumefiere sau creştere în volum a gâtului, răguşeală şi tuse în lipsa răcelii.

Expunerea la radiaţii

Riscul de dezvoltare a cancerului tiroidian este asociat în special cu expunerea la radiaţii. Până în prezent, nu s-a descoperit nici un alt agent chimic sau fizic care să favorizeze apariţia cancerului tiroidian. Expunerea in zone cu radioactivitate crescută reprezintă un factor de risc major.

Conform Centrelor de Control şi Prevenţie a Bolilor din SUA, studiile au arătat un risc crescut de dezvoltare a cancerului tiroidian la copiii expuşi la emanaţii de iod radioactiv, produse în accidentele unor centrale nucleare, ca în cazul centralei de la Cernobîl.

“Orice persoană ar trebui să meargă la un test de screening, cu atât mai mult dacă ştie că a fost expusă la radiaţii la un moment dat. E mai bine să previi. Cu cât afli mai din timp, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari”, adaugă Dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar în radiologie și imagistică medicală și doctor în științe medicale, în cadrul Donna Medical Center.

Diagnosticarea şi tratamentul

Cancerul tiroidian este de patru tipuri: papilar, folicular, medular şi cancer tiroidian anaplazic. Stabilirea tipului se face prin analiza celulelor la microscop.

În descoperirea cancerului, cunoaşterea factorilor de risc este foarte importantă. Pe lângă factorii menţionaţi, cancerul tiroidian se poate dezvolta şi pe cale ereditară, prin moştenirea unei gene anormale.

Prin examenul anatomo-patologic se poate afla tipul de cancer tiroidian, iar tratamentul diferă în funcţie de stadiul bolii, de la chirurgie şi tratamente hormonale până la radioterapie sau chimioterapie.

„Oricine sesizează o tumefacţie anormală, un edem sau un nodul în zona gâtului trebuie să meargă neapărat la control. Acestea pot fi semne ale apariţiei cancerului tiroidian sau ale altei boli tiroidiene”, explică Dr. Elena Claudia Teodorescu.

Şansele de vindecare

Potrivit Centrelor de Control şi Prevenţie a Bolilor din SUA, în cazul cancerului tiroidian, rata mortalităţii este mult mai mică decât la majoritatea tipurilor de cancer. Cei diagnosticaţi cu cancer papilar sau folicular au cele mai mari şanse să se vindece după efectuarea tratamentului specific.

„Tratamentele pentru cancer sunt într-o permanentă dezvoltare. Acest lucru, împreună cu depistarea precoce, asigură creşterea şanselor de supravieţuire şi vindecare.”, afirmă Dr. Elena Claudia Teodorescu.

Despre Donna Medical Center

Donna Medical Center este o clinică dedicată sănătăţii femeilor specializată în depistarea cancerului mamar, precum şi în diagnosticarea afecţiunilor ginecologice şi endocrinologice.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.donna-medicalcenter.ro, www.facebook.com/donnamedicalcenter şi blogul www.cancersan.blogspot.com.

Donna Medical Center este localizat în clădirea ILION din Str. Traian nr. 234, et.1, sect. 2, Bucureşti. Programări online pe www.donna-medicalcenter.ro  sau telefonic 021/252.32.32, 021/252.32.33, 0374.080.008.