Deşi este un roman care a avut mare succes pe plan internaţional, acest lucru nu se datorează exclusiv unei publicităţi eficiente, cum se întâmplă în multe cazuri. Această carte este una complexă şi expresivă, cu un subiect care te provoacă, te surprinde.
Acţiunea cărţii se petrece în secolul al XVIII-lea în Franţa, un spațiu care, deşi era, încă de pe atunci, renumită datorită creatorilor de parfumuri, în carte ne este descrisă diferit de cum ne-am fi imaginat.
Personajul principal, Jean-Baptiste Grenouille, ne este prezentat, încă din primele pagini, ca fiind un geniu malefic ce ar fi meritat aceeaşi recunoaştere de care s-au bucurat şi alţi monştrii geniali, ca Napoleon Bonaparte sau Sade.
Poate vă întrebaţi ce îl face pe acesta atât de special. Jean Baptiste dispunea de un simţ al mirosului ieşit din comun şi de talentul de a recunoaşte orice aromă. Din momentul în care se naşte (sub tejgheaua unei pieţe de peşte din Paris), înconjurat de mirosuri pestilențiale, ale oraşului vremii (dacă ne gândim la lipsa canalizărilor şi la faptul ca săpunul era un lux, cu atât mai mult), Jean-Baptiste începe să cunoască lumea, cu ajutorul acestui simț.
Autorul reuşeşte să creeze o punte de legătură edificatoare, între miros şi suflet: „parfumul este esenţa lucrurilor”. În paginile romanului, vedem legătura dintre lipsa mirosului şi absenţa sufletului.
Se spune că, încă de la naştere, Jean Baptiste nu avea miros al corpului, propriu, fapt care a determinat-o pe doica sa să îl abandoneze la porţile unei mănăstiri, terifiată fiind de pruncul pe care îl considera posedat.
De-a lungul vieţii sale, personajul nu s-a bucurat de siguranţă şi dragostea unei familii, fiind izgonit de la un tutore la altul, până când are norocul să ajunge ucenic într-o parfumerie. Este uimit şi fascinat să afle că poate stoca mirosurile pe care le îndrăgeşte, cu ajutorul distilării, păstrând esenţa.
Granouille dezvoltă o obsesie pentru crearea parfumului suprem, despre care auzise că poate controla popoare întregi, printr-o singură adiere şi care inspiră sentimentul suprem: iubirea.
Din acest moment, personajul începe să ucidă femei tinere pentru a le păstra esenţa, creând parfumul din 12 tonuri.
Găsim şi aici legătura parfum-suflet, personajul încercând să captureze frumuseţea trecătoare, în ceva mai durabil: parfumul. Granouille este prins şi condamnat la moarte, însă finalul cărții este spectaculos şi neaşteptat.
Jean-Baptiste este un personaj complex şi bine construit. În ciuda crimelor, personajul îţi dă senzaţia că nu cunoaşte diferenţa dintre bine şi rău, neavând vreo urmă de remuşcare, de compasiune, sau teamă de a fi prins și orice altă trăire caracteristică unui om normal, într-o astfel de situaţie.
El face totul dintr-un fel de instinct de supravieţuire, fiind comparat cu o căpuşă care îşi foloseşte gazda fără a-i nutri un rău intenţionat. Astfel este greu să definim natura lui Granouille: înger sau demon? Criminal sau geniu?
Pentru cei care preferă vizualul în locul cărților, recomandăm ecranizarea romanului, din 2006:
Monica Opincariu