Roman interzis de două ori, Cel care mă așteaptă, scris de Parinoush Saniee, a devenit cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran, având peste 20 de ediții.
„Parinoush Saniee dă glas tuturor destinelor femeilor înlănțuite de tradiție, tuturor femeilor care luptă chiar cu prețul vieții pentru ceea ce li se cuvine.” (Cultura)
Povestea romanului este una emblematică pentru destinul femeii din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iaraniană și se concentrează asupra vieții femeii obligată să se descurce singură cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanență stare de nesiguranță.
La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh se îndrăgostește de un tânăr în drumul ei spre școală. Deși relația lor este total inocentă, cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe căteva priviri, aceasta este descoperită de familia sa și forțată să se mărite. Din fericire pentru ea, se căsătorește cu Hamid și el obligat la rândul lui să se căsătorească.
Hamid este cult și spre deosebire de ceilalți bărbați din familia ei, nu încearcă să îi controleze viața pas cu pas. Mai mult decât atât, acesta o încurajează să își continue studiile, fiind surprins de dorința ei de a învăța, într-o lume în care femeile aveau ca unică preocupare îngrijirea familiei. Treptat, Masumeh află că soțul ei face parte dintr-o grupare care dorește să înlăture puterea sahinsahului, fapt ce îi pune viață în pericol și forțând-o pe Masumeh să trăiască într-o continuă stare de neliniște și îngrijorare. Hamid ajunge la închisoare, iar Masumeh se vede nevoită să se descuce singură, fiindu-i rușine să apeleze la socrul său pentru bani. Hulită de propria familie reusește să își găsească de lucru ca dactilografă și astfel să își întrețină copiii.
„Un roman bun și sincer, un portret curajos și franc căruia nicio instanță nu-i poate interzice apariția. De la început până la ultima pagină, Cel care mă așteaptă este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor.” (Bukhara Magazine)
Denisa Cristache
Sursa foto: google.com
