Un remediu excelent pentru probleme ale părului (sau singurul, cum ar spune oamenii din Sri Lanka, Indonesia, Burma şi Filipine) este uleiul de cocos.
Ei îl folosesc în acest scop de zeci de ani şi s-au demonstrat rezultate incredibile datorită unor componente care păstrează părul puternic, hrănit şi protejat împotriva efectelor de îmbătrânire.
Unul din cele mai importante motive pentru a folosi acest ulei este căderea părului. Uleiul este îmbogăţit cu vitamina E, care este mai mult decât cunoscută pentru regenerarea pielii şi a părului.
Aplicaţi de trei ori pe zi în locul afectat şi celulele vor fi regenerate.
De asemenea, calităţile sale de reţinere a umidităţii în firele de păr nu permit ca acesta să se usuce şi mai ales, să se rupă.
Uleiul de cocos poate fi considerat un mult mai bun balsam pentru păr decât oricare altul. Luaţi o linguriţă de ulei şi o aplicaţi pe vărfuri, apoi vă treceţi degetele prin păr pentru aplicarea pe lungimi.
Poate fi utilizat şi în caz de mătreaţă. Acizii graşi din componenţă ajută, printr-o aplicare regulată să elimine mătreaţa. Dar dacă nu vă aflaţi în nici unul din aceste cazuri şi sunteţi binecuvântaţi cu un păr sănătos, să ştiţi că puteţi folosi uleiul de cocos pentru aranjarea sau coafarea părului.
Când îl aplicaţi, se subţiază şi se întinde uşor pe suprafaţa scalpului datorită căldurii, pentru ca, mai apoi, în contact cu aerul, să condenseze şi să se răcească în timp ce părul îşi păstrează forma dorită.
Încălziţi puţin ulei în palme şi aranjaţi-vă buclele sau treceţi degetele prin păr, de la rădăcină la vărfuri, pentru netezirea părului drept.
Cătălina Airimioaei
Sursa foto: fabulousmamachronicles.blogspot.com