Peste 40 de lucrări a 2 tinere artiste vă provoacă nu printr-un nou fel de artă sau concept, ci printr-un nou fel de a picta – un joc al experiențelor în / afara spațiului artistic-interior.
Compozițiile sale sunt rodul unei analize experimentate asupra raportului dintre auto-idealizarea ei și spațiu. Astfel, ea dorește să facă vizibilă puterea de manipulare și fragilitatea relației dintre adevăr și fals, tipică atât sistemului social, cât și spațiului în care acesta se manifestă, folosindu-se de multiplicări și stratificări nesfârșite, împinse dincolo de granițe și eliminând reperele tradiționale.
Prin lucrări de factură interpretativă, ea plasează acțiunea în spațiul ei interior. Realitatea opresivă a spațiului exterior o determină să genereze nuclee unde nici logica, nici posibile modificări nu pot apărea, astfel încât personajele ei se aseamănă unor îngeri căzuți cu aripi nevăzute încercând să amorseze inevitabila materializare și încarcerarea în forma puternic geometrizantă.
Evenimentul va avea loc cu sprijinul uneia dintre companiile de top din Europa Centrală și de Est, Soravia Group, specializată in proiecte de pionierat și de investiții. Soravia Group acordă o mare importanță calității arhitecturii și artei în dezvoltarea proiectelor sale. Pentru companie, responsabilitatea socială asociată cu această filozofie trece dincolo de activitatea de afaceri: prețuind faptul că arta și cultura pot construi poduri și anula bariere.