Cosmin Iftode, fotojurnalistul câștigător la toate categoriile concursului ISO400 din 2012 ne-a acordat câteva momente în care a răspuns la o serie de întrebări cu privire la inspirația și realizările sale, precum și temele care îl atrag și pasiunea sa pentru fotografie. În următoarele rânduri veți putea cunoaște mai de aproape un fotojurnalist foarte pasionat, care are șanse foarte mari să devină unul dintre cei mai buni din România.
1. Cum/de la cine ai invatat sa faci fotografii ?
La această întrebare îmi va veni întotdeauna în minte Răzvan Păsărică, un om deosebit care m-a ajutat şi mă ajută foarte mult. Povestea e puţin mai lungă, am să-ncerc s-o scurtez. În anul al doilea de facultate m-am angajat la o revistă sportivă cu gândul să strâng nişte bani cu care să-mi permit o cameră mai bună decât cea compactă pe care o aveam la momentul respectiv. În acea redacţie l-am cunoscut pe Răzvan care, ţin şi acum minte, după ce a văzut nişte fotografii pe care le-am făcut la un campionat de lupte libere m-a-ntrebat dacă am tras pe auto. Când i-am spus că am folosit modulul manual a schiţat un gest de mirare. Ulterior am părăsit redacţia respectivă, dar am continuat să colaborez cu Răzvan care deja mă adoptase ca ucenic al său, mi-a oferit aparatura necesară şi colaborăm şi-n prezent. Aşadar, el şi-a pus puternic amprenta pe ceea ce sper să fie o carieră de succes în fotojurnalism. Bineînţeles, nu-l pot omite nici pe Radu Sigheti care a avut până acum vreo doi ani un curs opţional de fotojurnalism la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti. El mi-a insuflat dorinţa de a face fotojurnalism de război. Ţin minte că ultimul seminar l-a încheiat spunându-ne că dacă vrei să-ţi testezi potenţialul de fotoreporter de război, poţi face asta cel mai bine în Israel. Dacă după o săptămână de stat acolo n-ai nici un cadru pe care agenţiile l-ar folosi, înseamnă că ţi-ai ales greşit domeniul. Eu încă n-am ajuns să-mi testez acest potenţial, dar aştept cu nerăbdare această ocazie.
În rest, mă uit mereu pe net la fotografii, caut să văd prin ce se diferenţiază marii fotografi de restul şi trag mult. Succesul este un mix de talent şi muncă, iar dacă talentul îl are fiecare într-o măsură mai mică sau mai mare, munca, exerciţiul, vor fi întotdeauna de partea celor care vor să realizeze ceva, să se impună într-un domeniu.
2. Care sunt cele mai importante realizări ale tale (ca fotograf)?
Nu ştiu dacă poate fi considerat o realizare importantă, dar mă mândresc cu faptul că-mi apar fotografiile cu regularitate în presa centrală din România, deşi nu sunt lipit de nici o redacţie. Un moment mai important din punctul ăsta de vedere a fost o prima pagină pe care am avut-o în Gazeta Sporturilor. De asemenea, am câştigat un concurs de fotojurnalism destinat studenţilor, ISO 400, eu fiind singurul care a câştigat la toate cele cinci categorii: news, sport, feature, portret şi reportaj.
3. Cum schimbi lumea prin fotografiile tale, cu aparatul tau?
Încă sunt departe de a schimba lumea prin fotografiile mele. Odată pentru că încă nu am ajuns să fotografiez subiecte care ar putea să zdruncine opinia publică şi în al doilea rând pentru că oamenii sunt foarte greu de impresionat. Ăsta e, de fapt, scopul oricărui fotoreporter, zic eu. Doar că publicul vede o fotografie, are o anumită stare când o priveşte, poate i se pun în mişcare nişte mecanisme, dar de cele mai multe ori uită în momentul în care dă pagina. Sau din contră, oamenii se revoltă împotriva fotografului, cum a fost bine cunoscutul caz al lui Kevin Carter, fotograful care a surprins acea fetiţă slabă lângă care un vultur aştepta ca ea să moară. În urma multiplelor acuze care i s-au adus, Carter s-a sinucis, dar copiii încă sunt mâncaţi de vulturi în Africa.
4. Cand ti-ai descoperit pasiunea pentru fotografie?
În liceu, prin a doişpea, când o verişoară de-ale mele şi-a cumpărat o cameră digitală nouă şi mi-a dat-o mie pe cea pe care o folosise până atunci. Era un Nytech ND 5020. Bine-nţeles că la-nceput făceam nişte poze absolut banale, fotografiam absolut tot, dar încet încet am evoluat. Secretul cred că oricum este să fotografiezi tot ce se poate, chiar şi mâncarea din frigider. Nu poţi şti ce-ţi place să fotografiezi până nu le încerci pe toate. Şi cam asta fac, merg cu camera după mine peste tot şi fotografiez ce mi se pare interesant. Încă nu am încercat fotografia de studio, dar asta doar pentru că nu am aparatura care se impune acestui stil de fotografie.
5. A avut vreo legatura pasiunea pentru fotografie cu alegerea facultatii pe care ai absolvit-o (jurnalism)?
Desigur ! Că tot mă-ntrebai de schimbatul lumii. E foarte greu ajungi în acest punct prin fotografie, însă dacă-ţi propui să faci asta, nu poţi reuşi decât prin fotojurnalism. Dar în momentul în care am ales facultatea nu mă gândeam că voi ajunge în punctul de a fi fotojurnalist. Mai degrabă facultatea m-a-ndreptat spre fotojurnalism. Îmi doream să fiu jurnalist sportiv, iar mai apoi, jurnalist de investigaţie. Între timp, m-a prins din ce în ce mai puternic microbul fotografiei şi i-am rămas fidel fotojurnalismului. Am avut mai multe oportunităţi de a lucra în presă, dar nu ca fotograf, şi le-am refuzat. Rămâne de văzut dacă au fost alegeri câştigătoare sau nu. Consider că da, pentru că fac ce-mi place. Sunt momente în care, asemeni oricărui om, am tot felul de probleme la care mă gândesc, dar când sunt de exemplu la un meci şi-mi pun camera la ochi mă detaşez complet de orice. Sunt doar eu, subiectul şi camera. Dar ca să revin la întrebarea ta, cred că unui fotojurnalist îi este mult mai uşor să-şi păstreze integritatea. Nu prea poţi fi forţat să prezinţi un subiect altfel decât este. Primul exemplu care-mi vine-n minte acum este imaginea cu Berlusconi cu degetul spre cap explicându-i lui Băsescu faptul că e nebun că nu a respectat un anumit protocol şi l-a abordat pe Sarcozy într-un mod mai puţin oficial. Asta s-a-ntâmplat şi exact asta a surprins fotograful respectiv, dar jurnaliştii au scris că de fapt Berlusconi i-ar fi spus preşedintelui nostru că Sarcozy e nebun.
6. Care si cand a fost prima fotografie pe care ai realizat-o? Ce ai fotografiat?
Prima fotografie pe care am făcut-o a fost când eram în clasele primare. Primisem cadou de la naşii mei o cameră foto pe film de la ceva firmă chinezească. Nu-ţi imagina că era vreo Leica sau ceva de genul. No, şi mama o ascundea de mine ca nu cumva s-o stric. Toate astea până-ntr-o zi când după neobosite căutari am găsit camera sub nişte haine din sertarul de sus al şifonierului. Extaz! M-am apucat să fotografiez televizorul, fotoliile, tot ce era prin casă. Alea au fost cu adevărat primele poze pe care le-am făcut. Ulterior m-am jucat mult cu acea cameră, chiar dacă nu mai avea film, până am reuşit, conform aşteptărilor mamei, s-o stric. Apoi, după cum îţi povesteam, am primit Nytech-ul de la verişoara mea cu care făceam poze când ieşeam cu prietenii în oraş să vedem un meci, îl mai luam şi pe la şcoală. Dar prima fotografie de-ale mele care mi-a plăcut a fost făcută într-o zi ceţoasă de toamnă, dintr-un personal pe ruta Braşov-Bucureşti care mergea c-o viteză destul de mică astfel încât să nu compromită cadrul respectiv. Undeva înainte de intrarea în Predeal parcă era o casă pe un deal. Avea în faţă vreo doi copaci şi ceaţa din jur îi dădea o aură foarte misterioasă. Un cadru destul de sumbru şi care lasă de dorit din punct de vedere tehnic. Acum privesc cu alţi ochi, dar no, e prima mea fotografie care mi-a plăcut.
7. Din cate am vazut pe blogul tau (www.obiectivsubiectiv.blogspot.ro), ai realizat fotografii pe diverse teme (sport, natura, portret, conceptual, multimedia). Care dintre aceste teme te atrage cel mai mult?
Da, am încercat şi-ncerc de toate. Fiecare stil de fotografie are anumite caracteristici individuale, dar pe care le poţi folosi şi la alte stiluri. De exemplu, un fotojurnalist va fi întotdeauna un fotograf de nuntă mai bun decât unul care nu are experienţa aceasta a lucrului in viteză care te-nvaţă să tragi doar ceea ce într-adevăr merită să fie captat în cadru. Aşadar, un cuplu care angajează un fotojurnalist ca fotograf de nuntă va avea pe lângă clasicele cadre de nuntă şi imagini cu tot felul de momente şi trăiri naturale care cred că valorează mai mult. Dar ca să revin, sunt un burete, iar fotografia e apa pe care-ncerc s-o absorb. Problema e c-am fost aruncat în ocean şi sunt atât de multe lucruri de-nvăţat.
8. Dintre aceste teme, este una cu care te identifici mai mult decat cu celelalte?
Mă, aş înclina să spun că cea de sport pentru că este stilul de fotografie din care îmi câştig existenţa deocamdată şi pe care-l practic cel mai mult. Mă tentează foarte mult şi porţile pe care le-a deschis mediul online şi mi-am propus să fac nişte chestii multimedia, dar au rămas puţin în plan secund. Îmi place mult fotojurnalismul, merg la evenimente de capul meu, chiar dacă nu am vreo redacţie căreia să-i dau fotografiile. Văd ce-am făcut, reţin ce nu mi-a plăcut, încerc să-mi dau seama unde am greşit şi data viitoare voi ţine cont de toate astea ca să fiu mai bun.
9. Cum ai defini stilul lui Cosmin Iftode?
E cam devreme să vorbim despre un anume stil al meu. Cert e că-ncerc pe cât posibil să acopăr unghiul pe care ceilalţi îl lasă descoperit, locul unde nu stă nimeni. Şi chiar dacă la sfârşitul unui eveniment nu am o fotografie foarte spectaculoasă care să rupă gura târgului, cu siguranţă voi avea una pe care alţii n-o au.
10. Care sunt fotografii/fotografiile tale preferate ?
Sunt mulţi fotografi şi multe fotografii care-mi plac. Preferaţii mei sunt fotojurnaliştii care au fost aproape de a schimba lumea, aşa cum spuneai. Adică în urma fotoreportajelor pe care le-au realizat, cineva a fost totuşi destul mişcat încât să ajute un grup mai mic de oameni dintr-o zonă defavorizată sau să ofere o casă unei familii care locuia pe calea ferată ş.a.m.d. Mă mai uit destul de des la serii de fotografii care au câştigat Pulitzer sau World Press Photo. Nu doar că descopăr mai mereu detalii noi sau le văd pur şi simplu altfel după un anumit timp, dar fotografiile alea mă şi motivează foarte mult.
Mai multe fotografii realizate de Cosmin Iftode găsiți aici.
Anca Antofie