Criogenia – nemurire sau ştiinţă a viitorului?

Criogenia se referă la procesul prin care un subiect este supus unor temperaturi foarte scăzute pentru a-i fi studiate astfel reacţiile, sub respectivele condiţii. Suntem obişnuiţi cu ideea îngheţării, mai ales pentru că aceasta este folositoare în cazul păstrării organelor pentru diferite transplanturi.

De asemenea, avem în jurul nostru cazul animalelor al căror ficat produce glucoză şi care prin intermediul unor procese păstrează animalele în viaţă după o lungă hibernare. Este deja cunoscut faptul că în procesul de îngheţare, în ţesuturi tind să se formeze cristale de gheaţă.

Din acest motiv se urmăreşte descoperirea unei substanţe care să încetinească sau să oprească în cel mai bun caz procesul de cristalizare al ţesuturilor.

Domeniul acesta s-a extins, concentrându-se asupra posubilităţilor supravieţuirii subiectului uman după decongelarea iniţială. Totuşi, este problematic experimentul asupra omului deoarece acesta nu dispune de producerea proteinelor care să ferească celulele de şocul îngheţului, aşa cum vedem la unele animale.

Ştiinţa criogenării nu mai aparţine domeniului ştiinţifico-fantastic, crescând tot mai mult speranţele oamenilor de ştiinţă cu privire la o posibilă resuscitare. Temperaturile la care sunt supuse organismele în cadrul testelor trebuie să fie sub -150 grade Celsius. Speranţele acestei ştiinţe cresc odată cu dorinţa oamenilor de a se putea conserva în momentul morţii lor, astfel încât să se poată trezi peste decenii, reluându-şi viaţa.

Îngheţarea se face utilizând heliu, azot sau alte gaze lichefiate, care favorizează generarea temperaturilor scăzute. Acest tip de gaze se folosesc adesea în starea lichidă, reuşind să păstreze temperaturi scăzute în industria multor produse, asemenea metalelor sau a combustibililor, îmbunătăţindu-le totodată calitatea.

În ceea ce priveşte pacienţii umani, cercetătorii nu au reuşit încă să afle care este probabilitatea trezirii la viaţă a celor decedaţi şi păstraţi după aceasta la temperaturi scăzute. Deşi s-au efectuat experimente şi s-au obţinut crioprotectorii, pacienţii nu au fost încă readuşi la viaţă. Crioprotectorii reprezintă substanţele care opresc răspândirea cristalelor de gheaţă în organism.

Problemele pe care le implică tehnologia aceasta nu sunt numai de ordin financiar. Sunt luate în calcul şi următoarele:

Pierderea reflexelor

Testele efectuate pe câini sau cobai au arătat că principalul efect secundar în urma decongelării îl reprezintă pierderea reflexelor. Supercrioprotectorul, substanţă descoperită în vederea rezolvării acestor probleme, a reuşit totuşi să rezolve, în mare parte din cazuri, efectul secundar.

Identitatea

Datorită faptului că în cazul unei posibile decongelări a subiectului uman, va avea un nou trup căruia să i se adauge amintiri, este discutat statutul amintirilor de dinaintea congelării. De asemenea, amestecul de credinţe şi informaţii care participă la formarea personalităţii dobândite în timpul vieţii au rămas pentru moment un aspect imposibil de rezolvat.

Vitrificarea

Pentru a veni în ajutorul problemei ridicate de îngheţarea celulelor, a fost adus la lumină procesul vitrificării. El constă în înlocuirea sângelui din organism cu un amestec de substanţe bogate în crioprotectori, care au scopul de a răci treptat corpul, prevenind îngheţul brusc.

Dimensiunea religioasă

Deşi este asemănătoare situaţiilor în care pacientul se află în comă, ţinut în viaţă doar de aparatura medicală, criogenia se află încă în centrul dezbaterilor. În încercarea de a preveni moartea şi de a prelungi în acest fel viaţa pacienţilor, criogenia este condamnată din cauza comparării oamenilor specializaţi cu forţa creatoare, de natură divină, care stăpâneşte legile naturii.

Pentru unii poate părea încă nepotrivit să se hotărască prelungirea vieţii cuiva, în special în condiţiile în care starea de sănătate era precară. Ca întodeauna, perspectiva ştiinţifică ajunge cu greu la un acord cu cea religioasă.

Scopul criogeniei râmâne cel de a prezerva celulele organismului, spre a face posibilă recuperarea individului. Deşi pare fantastic, ar trebui să luăm în calcul posibilitatea de a ţine astfel sub observaţie pacienţii cu boli incurabile, până la descoperirea medicamentelor potrivite. Desigur, pentru aceasta este nevoie de disponibilitatea de a ne supune hibernării şi de câteva inovaţii în materie de tehnologie.

Carla Schoppel

Surse foto:

vizy.ro

musicpicture.net

thehindu.com