Culorile părului în 2013

Tendinţele de hair-styling pentru 2013 au mari influenţe din perioada hippie, sau din moda anilor 60, atât în ceea ce priveşte tunsorile, cât şi culorile părului.

În ceea ce priveşte culorile părului, 2013 vine cu reflexe reci, lăsând la o parte culorile calde ale anului trecut.

Nuanţele de beige se păstrează în acest sezon, pe culorile deschise, de la şaten până la blond deschis. Nuanţele de arămiu  nu ne părăsesc, însă anul acesta ele devin mai discrete şi mai slabe în intensitate.

Pe lângă arămiu, apar reflexele de acajou  care este compatibil cu orice culoare a părului, de la şaten închis la blond foarte deschis.

Şuviţele câştigă teren, în special cele aplicate pe suprafeţe generoase de păr, culorile de bază fiind cele complementare, adaptate pe culoarea de bază a părului.

Pentru excentrici, revin în trend culorile „şocante” şi super excentrice, însă acestea trebuie neapărat să fie uni, şi nu îmbogăţite cu alte şuviţe.

Tu ce alegi pentru acest an?

Ezaru Raluca

Foto: pinterest.com