Chiar dacă ţi-ai propus să începi anul printr-o reducere semnificativă a cofeinei, sperăm să-ţi schimbi regulile puţin dupa ce vei citi acest articol. Şi asta nu pentru că suntem susţinători ai cafelei şi am dori o companie cand savurăm o ceaşcă, dimineaţa, ci mai degrabă pentru că acestă substanţă, cafeina, este răspunzătoare pentru o piele frumoasă – şi nu este un secret pe care vrem să-l ţinem pentru noi.
Cum funcţionează
Cafeina, atunci când este aplicată local, contractă vasele de sânge şi astfel reduce semnificativ roşeaţa, umflaturile şi celulita, ceea ce o face un tratament ideal împotriva înroşirii feţei, rozaceei, cearcănelor, umflăturilor de sub ochi şi nu în ultimul rând împotriva celulitei.
Cum să alungi pungile de sub ochi cu ajutorul pliculeţelor de ceai
Dacă te trezeşti dimineaţa cu ochii umflaţi sau cu cearcăne, ştii ce ai de făcut: apelează la o cafea! Şi nu, nu ne referim la a bea o ceaşcă de cafea (deşi ar ajuta destul de mult). Mai degrabă pune două pliculeţe de ceai cu cafeină într-o ceaşcă cu apă fierbinte timp de câteva minute apoi stoarce lichidul din ele şi pune-le în frigider. Odată răcite, pune punguţele pe ochi şi ţine-le acolo timp de 5-10 minute. Ceaiul îţi va întineri faţa, îndepărtând roşeaţa şi umflăturile de sub ochi.
Cum să reduci roşeaţa feţei şi rozaceea, cu ajutorul ceaiului
Pune două pliculeţe de ceai cu cafeină în două ceşcuţe cu apă. Lăsa-le câteva minute, pentru a dobândi o concentraţie mai mare. Strânge foarte bine pliculeţele de ceai, până la ultima picătură, înainte de a clăti ceşcuţele. Toarnă ceaiul concentrat în forme mici, pătrate, apoi pune-le la frigider. Când roşeaţa de pe faţă apare, pune câte un cubuleţ învelit într-un prosop de pânză sau hârtie (pentru a evita iritarea), pe locul respectiv.
Cum să scapi de celulita, cu ajutorul cofeinei
Dacă aceasta face parte din tabietul tău zilnic, nimic nu-i mai simplu. Utilizează zaţul de la o cafea răcită pentru a-ţi face un exfoliant foarte eficient şi a reduce aspectul de celulită. Pentru un rezultat sigur, amestecă-l cu un ulei (de preferat ulei din nucă de cocos, dar poate fi înlocuit cu orice tip de ulei). Înainte de baie sau duş, freacă energic zonele cu celulită, pentru a o reduce, a pune circulaţia în mişcare mai rapid şi pentru a contracta vasele de sânge.
De un lucru să fii sigură! Niciun exfoliant de pe piaţa produselor cosmetice nu va funcţiona mai bine decât zaţul de cafea sau cafeaua măcinată, combinate cu diverse uleiuri care nu numai că hidratează pielea, dar o şi lasă catifelată.