Cum să sporeşti copilului tău încrederea în propriile forţe

Uneori mediul în care copiii cresc este unul extrem de competitiv, iar acest lucru ar putea avea consecinţe nefaste asupra personalităţii lor. Pentru ca micuţul tău să capete încredere în sine, trebuie să îl îndrumi spre un astfel de comportament. Trebuie să te menţii tot timpul sigură pe tine în faţa lui. Astfel îl vei învăţa să înfrunte conflictele,  problemele şi situaţiile dificile decât să le evite.

  • De câte ori copilul tău reuşeşte ceva, trebuie să vadă că eşti mândră şi mulţumită de el. În acest mod se va simţi motivat.
  • Decorează un perete cu desenele lui, sau diverse proiecte creative de la şcoală, lucrări la care a obţinut o notă mare, premii etc. Dacă simte că eşti mândră de el, acest lucru îl va motiva să se perfecţioneze.
  • Atunci când are o problemă, ascultă-l cu atenţie şi fi deschisă la orice, oricât de „pueril” ar fi.
  • Găseşte soluţii practice la problemele lui (note, prieteni sau alte probleme generale). Dacă este îngrijorat în privinţa vreunui aspect, un sfat părintesc poate fi cheia salvatoare.
  • Trebuie să te comporţi ca un lider în faţa copilului. Atâta timp cât menţii aceea imagine că ai totul sub control, îl vei face şi pe el să fie sigur pe propriile capacităţi de gestionare a unei probleme.
  • Trebuie să îl încurajezi în mod constant şi să ai o atitudine pozitivă faţă de el. Pentru copil părerea ta este probabil cea mai importantă şi dacă se simte confortabil, îl va ajuta să îşi dezvolte relaţii stabile şi cu alţii de vârsta sa.
  • Eşti o persoană ocupată, ai un job, vii acasă obosită şi ai o multitudine de lucruri de făcut în casă. Este dificil, dar trebuie să îţi păstrezi suficient timp de petrecut cu copilul tău. Pe lângă teme, trebuie să petreci timpul cu el şi într-un mod distractiv: să ieşiţi la plimbare, diverse jocuri, poveşti, filme, etc. Trebuie să te implici în viaţa lui într-un mod activ, deşi uneori trebuie să îl laşi în grija bunicilor sau a unei bone.
  • Încurajează-i talentele. Dacă pe măsură ce creşte micuţul tău îşi arată preferinţa către un domeniu artistic sau sportiv, cel mai bine este să îl susţii, indiferent dacă are suficient talent sau nu. În timp îşi va da singur seama dacă a ales bine, dar cel mai important e să vadă că tu ţii cont de preferinţele sale.
  • Crează un mediu plăcut pentru joacă în casă. La un moment dat va dori să invite prietenii pe la el. Acesta este un lucru bun, deoarece vei avea posibilitatea să observi relaţia dintre ei şi în ce fel aceştia îl influenţează.
  • Ca să îl faci să se simtă atât important cât şi util îi poţi da câteva sarcini mărunte. Poate să te ajute să aşezi masă, sau să spele vasele etc. Aceste mici detalii îl vor face să se simtă responsabil.

Cristina Mîrzoi

Surse foto:

www.granbyhousedental.co.uk

www.lipstiq.com