Cum va evolua vremea la București, până pe 22 aprilie: Prognoza meteo

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Primavara

Vremea se va încălzi semnificativ între 8 şi 13 aprilie, când se va produce creşterea valorilor medii termice diurne de la 10 la 20 de grade. Pe 14 şi 15 aprilie se va resimţi o uşoară răcire prin trecerea la 16 grade, însă în intervalul 16-21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puţin în jurul valorii de 18 grade. La începutul intervalului temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 2 grade pe 9 aprilie, apoi vor crește până spre 14 aprilie. Pe 15 şi 16 aprilie va fi o uşoară răcire, încât valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade, iar în intervalul 17-21 aprilie acestea vor avea doar mici variaţii în jurul mediei de 6 grade.

Pe parcursul intervalului de prognoză zilnic vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 10-11 aprilie, 13-15 aprillie, 16-17 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi ploi mai însemnate cantitativ.

Sursa: www.b365.ro