Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi continuă să scrie și să ne ofere lecții de nutriție, să ne învețe să trăim sănătos, deși trece prin clipe grele, fiind în închisoare de luni bune. Săptămâna trecută au văzut lumina tiparului la Editura Medicală două volume scrise de prof. dr. Mencinicopschi, în Penitenciarul Rahova: „Cerealele glutenice și boala celiacă“ și „Alimentația și patologia bolilor cardiovasculare“.
„Cerealele glutenice și boala celiacă sau Când grâul poate să ne îmbolnăvească“
În acest volum, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi abordează o problemă de actualitate în medicină, în gastroenterologie în special: boala celiacă. Statisticile la nivel european avertizează asupra creșterii incidenței bolii celiace, fapt ce a determinat ca în unele țări (Italia, de exemplu) să se facă screening încă de la naștere. În România din nefericire, boala este subdiagnosticată. La noi în țară, testele sunt scumpe, ceea ce explică subdiagnosticarea și, mai mult decât atât, diagnosticarea de multe ori în fază avansată a bolii.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi descrie atât patologia bolii, cu accent pe cele mai noi teste de diagnosticare a acestei afecțiuni, cât și dietoterapia bolii celiace. Volumul vine deopotrivă în sprijinul personalului medical care are în observație și tratament pacienți cu boală celiacă, cât și al părinților cu copii afectați de această boală sau adulților cu intoleranță la gluten. De remarcat și capitolul dedicat rețetelor fără gluten, de un real folos celor suferinzi de boală celiacă.
Boala celiacă este „o boală cameleon“, care poate simula un număr foarte mare de afecțiuni, ceea ce face ca diagnosticul să fie îngreunat și întârziat. În boala celiacă există atât manifestări intestinale (diaree, anorexie, stări de vomă, distensie abdominală, dureri abdominale), cât și manifestări nutriționale (deficit de fier, deficit de folați, de vitamina D, malabsobție a nutrienților, stări de fatigabilitate, scădere în greutate). Ceea ce îngreunează diagnosticarea sunt manifestările extraintestinale ale bolii celiace – se testează rar boala celiacă atunci când pacientul manifestă, de exemplu, dermatită herpetiformă, hipotrofie staturală, retard de creștere, întârzierea pubertății, hepatită cronică cu hipertransaminazemie, hipoplazia smalțului dentar, artrită, osteopenie/osteoporoză, epilepsie cu calcificări occipitale, stomatită aftoasă, ataxie primară, tulburări psihice, infertilitate.
Boala celiacă este cea mai frecventă intoleranță alimentară, putându-se întâlni la persoane cu sau fără manifestări gastrointestinale – subiecți simptomatici și subiecți asimptomatici. Prof. dr. Mencinicopschi arată că avem și un avantaj totuși în fața acestei boli: „Este singura boală autoimună la care se cunoaște atât factorul de mediu – epigenetic, triggerul (gluten), dar și auto-antigenul, enzima tisulară transglutaminaza (TG2). Eliminarea glutenului din alimentație determină remisiunea clinică totală și vindecarea bolii, prin refacerea mucoasei intestinului subțire, precum și remisia celorlalte simptome, inclusiv a celor psiho-mentale“.
„Alimentația și patogeneza bolilor cardiovasculare (CVD). O nouă cardiologie metabolică“
Cel de-al doilea volum al prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi tratează bolile cardiovasculare, cele care, din nefericire, sunt prima cauză de mortalitate în România. Prof. dr. Mencinicopschi ne aduce aminte că patogeneza bolilor cardiovasculare este dominată de factori de risc influențabili – alimentația, respectiv stilul de viață. Lucrarea tratează influența ali
mentelor ca factor epigenetic major în patogeneza infarctului de miocard și a accidentului vascular cerebral, în lumina celor mai noi descoperiri științifice. Inflamația cronică silențioasă indusă de alimente în organismul nostru afectează endoteliul arterial, favorizează depunerea de aterom în vasele sangvine. Astfel se explică și afirmația „Suntem atât de sănătoși cât de sănătos ne este endoteliul arterial“, făcută de prof. dr. Mencinicopschi în acest volum.
Până în urmă cu câțiva ani se credea că nivelul crescut al colesterolului este cauza majoră a bolilor de inimă și a celor cerebrovasculare. În prezent, acest lucru tinde să devină un mit desființat de cercetările de biologie celulară și moleculară, astfel încât astăzi, colesterolul ca atare, de origine animală, aproape că nu mai este corelat cu patologia vasculară decât în unele patologii cu predispoziții genetice. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi se aliniază astfel promotorilor noii cardiologii, renumiții dr. Stephen Sinatra și dr. James Roberts, și susține reabilitarea colesterolului: „Vinovat nu este colesterolul în sine. Adevărata problemă constă în incapacitatea de procesare adecvată a colesterolului și/sau o incapacitate fiziologică a organismului de a proteja lipoproteinele care conțin colesterol de procesul patologic de oxidare-glicare indus de radicalii liberi în exces, de stresul oxidativ și statusul proinflamator sistemic cronic, subclinic, care induc un fenotip pro-aterogenic, caracteristic bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare, în strânsă corelație cu alimentația și stilul de viață“.
Volumul „Alimentația și patogeneza bolilor cardiovasculare“ supune atenției astfel un nou termen în literatura de specialitate: cardiologia metabolică – o nouă abordare medicală preventivă care ia în considerație efectul alimentelor, suplimentelor alimentare și al stilului de viață asupra metabolismelor; este o medicină nutrițională bazată pe examinări și optimizări ale dietelor, comportamentelor alimentare, stilului de viață, protocoalelor de tratament pentru a preveni intervențiile de criză repetate în spital. În același timp, lucrarea își propune și un protocol de prevenție a bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare prin dietoterapie și stil de viață adecvate.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi a urmat multiple etape de specializare, naționale și internaționale în biologie moleculară, inginerie genetică, biotehnologie, design alimentar, siguranță și securitate alimentară, nutriție umană, dietoprevenție și dietoterapie. Acesta a elaborat conceptul privind calitatea „informațională“ a matricei alimentare, redactând tratate de specialitate în domeniul alimentului, alimentației, nutriției umane, biotehnologiei, publicând peste 300 de lucrări științifice în țară și în străinătate. Deține peste douăzeci de brevete de invenție înregistrate la OSIM. Este laureat la Premiului „Emil Teodorescu“ al Academiei Române (1980) și al Ordinului Național „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler (2000).
Cele două volume pot fi achiziționate de la Librăria Editurii Medicale, Bdul Pache Protopopescu nr. 90, sector 2, București, tel. 021.252.51.87.