Acum câtiva ani am avut oportunitatea de a călători în Ţara Dobrogei. Aici am întâlnit peisaje de o frumuseţe rară, la care nu mă aşteptam. Cerul e infinit aici, ca şi lanurile de floarea soarelui, iar atunci când apune soarele e ca şi cum ai face o vizită în Tartar. Dobrogea este recunoscută pentru diversitatea etnică a regiunii, atribut pe care eu îl văd ca pe o mare calitate. Multitudinea culturală ajunge să te compleşească şi să îţi aminteşti cu un mare drag şi nostalgie de aceste locuri. Printre geamii, adevărate mărturii al unui imperiu apus, ceainării turceşti, ce deţin o gamă largă de dulciuri şi cafea, lanuri de floarea soarelui, podgorii şi faună exotică am dat de un sat interesant, numit Enisala, situat pe un drum ce face legătura dintre Babadag şi Tulcea.
Spre deosebire de satele cu populaţie română din Dobrogea, care se prezintă în stilul clasic al satului românesc descris în Moromeţii de Marin Preda sau romanul Desculţ, scris de Zaharia Stancu, satele aromâne sunt cu totul speciale.
Casele din Enisala, de exemplu, au o arhitectură lipovenească cu ferestre albastre precum cerul şi acoperiş din stuf. Interiorul este unul rustic, încăperile sunt mari, cu puţină mobilă, covoare pestriţe, iar de pe masă nu lipseşte Coranul. Curţile sunt foarte atent îngrijite, sunt prevăzute cu prispe/terase cu flori, căsuţa cu porumbei e la ordinea zilei, pe lângă alte păsări domestice, îndeosebi raţe. Locuitorii sunt foarte ospitalieri, de o bunătate rar întâlnită şi dornici să te invite la o cafea şi ceva dulce sau chiar la un peşte bine preparat, la care merge perfect cel mai dulce vin. Satul este foarte liniştit, aş putea să-l denumesc clişeic „un colţ de rai”, pentru că aici întâlneşti cu totul o altă lume.
Acum un pic de istorie.. pentru că acest sat micuţ are şi un trecut glorios! La o distanţă de 2 kilometri se află cetatea Yeni-Sale (Enisala) sau Heracleea cum mai este denumită, un fort construit pe timpul Imperiului Bizantin, de către negustorii genovezi, cei ce deţineau monopolul Mării Negre. Cetatea a avut mulţi „stăpâni” de-a lungul timpului, de la negustorii genovezi, la trupele domnitorului Mircea cel Bătrân, până la garnizoanele otomane. Construcţia este una controversată datorită faptului că fundaţia este pusă pe un masiv neregulat de calcar. Pe locul cetăţii au fost descoperite şi vestigii din perioada neoliticului, dovadă a faptului că ea a fost locuită anterior ridicării fortificaţiei.
Acestea fiind spuse, sper să vă găsiţi puţin timp pentru a vizita acest loc minutat. De curând drumul a fost asfaltat, aşadar călătoria este şi mai plăcută!
Material realizat de Mîrzoi Cristina
Sursa foto: Ana Barbulescu
