În perioada 20 – 29 iulie 2012 va avea loc cea de-a XX-a ediţie a Festivalului SIGHIŞOARA MEDIEVALĂ. Tema acestei ediţii a festivalului o reprezintă 600 de ani de luptă şi credinţă – Ioana D’Arc.
Spectacole, parade, turniruri, lupte medievale, iniţieri cavalereşti, trubaduri, menestreli, teatru de stradă, teatru pentru copii şi adulţi, muzică şi dansuri medievale, recitaluri, şcoli de luptă medievală, condamnări la moarte, procesiuni de vrăjitoare, incinerarea eroului pierdut, procese publice, arderi de vrăjitoare, animaţie medievală, carnaval, expoziţii, meşteşugari populari, taur la proţap, degustări de vinuri, toboşarii cetăţii, statui mişcătoare, retrageri cu torţe şi multe altele vă aşteaptă la ce-a de-a XX-a ediţia a Festivalului Sighişoara Medievală.
Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României şi are ca temă „600 de Ani de Luptă şi Credinţă – Ioana D’Arc”.
În cele 10 zile ale festivalului vom sărbători:
– 20 iulie – Ziua Tradiţională
– 21 iulie – Ziua Meşteşugărească
– 22 iulie – Ziua Sighişoreană
– 23, 24, 25, 26 iulie – Ioana D’Arc
– 27 iulie – Ziua Cavalerească
– 28 iulie – Ziua Muzicală
– 29 iulie – Carnavalul Măştilor Medievale
Sursa foto: www.sighisoaramedievala.ro/