FRUCTELE de vară şi EFECTELE unice asupra stării de sănătate

Efectele benefice pe care fructele de vară le au asupra stării de sănătate, alături de avantajele nutriţionale unice ale acestora, sunt prezentate într-un articol publicat pe cotidianului francez Le Figaro.

Oamenii de ştiinţă au spus-o şi au repetat-o de multe ori: este indispensabil să te hidratezi corespunzător, mai ales în timpul zilelor caniculare de vară.

80dcced1fd5d226403a5e774911a8033 (1)

Apa rămâne cea mai bună soluţie, fiind totodată cea mai evidentă. Însă hrana solidă reprezintă şi ea o sursă importantă de lichide, mai ales în cazul fructelor întregi, care sunt compuse din cel puţin 85% apă. Acest procent poate să depăşească 90% în cazul perelor, al pepenilor galbeni şi al pepenilor verzi.

„Vedetele” verii, fructele prezintă numeroase avantaje nutriţionale. Ele sunt bogate în nutrimente esenţiale pentru buna funcţionare a organismului: vitamine, antioxidanţi, minerale şi oligoelemente.

Ele conţin şi fibre, care favorizează digestia şi încetinesc absorbţia zahărului adus în organism chiar de fructul în sine, în timp ce alte alimente bogate în zahăr sunt de obicei digerate rapid, în partea superioară a intestinului.

Pe de altă parte, saţietatea este astfel favorizată, fapt care întârzie apariţia senzaţiei de foame. Alegând produse din fermele bio sau prin spălarea fructelor, este posibilă păstrarea cojii, bogată la rândul ei în elemente benefice, eliminând în acelaşi timp expunerea la acţiunea dăunătoare a pesticidelor.

Toate aceste avantaje fac din fructele întregi un tip de alimente care trebuie privilegiat în regimurile alimentare şi în lupta contra obezităţii. Absorbţia încetinită a zahărului protejează ficatul şi pancreasul în rolul lor de descompunere a alimentelor şi de regularizare a glicemiei.

Cu toate acestea, nu trebuie să se creadă că sucurile 100% naturale prezintă aceleaşi avantaje ca fructele întregi. Forma lichidă antrenează o digestie foarte rapidă: în condiţiile în care este nevoie de câteva minute pentru a mânca o piersică, doar câteva secunde sunt suficiente pentru a bea un pahar cu suc de piersici, care conţine echivalentul în zahăr a cel puţin două sau trei fructe. Se pierde totodată avantajul oferit de fibre şi adeseori cel al vitaminelor concentrate în coajă. În loc să beţi un pahar cu suc de fructe, ar fi mai bine să mâncaţi două fructe întregi.

Un alt sfat: august este luna din an în care pe piaţă se găsesc cele mai multe fructe – profitaţi deci pentru a aduce variaţie în alimentaţia dumneavoastră şi, astfel, beneficiile vor fi maximizate. Specialiştii de la centrul de cercetări ştiinţifice preventive de la Universitatea Yale dau următorul sfat: „Mâncaţi un curcubeu de fructe: mure, prune, pere, struguri, piersici, căpşuni şi cireşe”.