S-a încheiat GRILLFEST 2024, cel mai mare festival de barbeque din Europa! Cea de-a doua ediție a festivalului a avut loc în perioada 10-12 mai, la Lagoo Snagov, unde 52.000 de participanți au avut parte de 3 zile de cultură gastronomică din jurul lumii și distracție pentru întreaga familie.
Pe parcursul celor trei zile, la GRILLFEST s-au consumat peste 200 de tone de preparate pentru BBQ, organizatorii fiind nevoiți să dubleze cantitatea de produse estimată inițial. În topul preferințelor participanților s-au regăsit preparatele din carne de porc, apoi produsele din carne de pui, produsele din carne de vită și oaie, și, nu în ultimul rând, a fost o cerință crescută pentru pește și fructe de mare. Legumele și salatele au avut și ele un rol important în definirea meniurilor de BBQ de la GRILLFEST, fiind nelipsite în promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos. Zeci de mii de preparate gătite prin diferite tehnici cu foc și fum de către cei 200 de chefi din 10 țări au încântat papilele gustative ale participanților, iar peste 5000 dintre ei și-au dorit să încerce gustul unic GRILLFEEST – burgerul și steak-ul de crocodil, în timp ce la Barbeque Carousel echipa lui Chef Orlando Zaharia a pregătit 36 de purceluși de lapte.
Peste 10.000 de copii s-au distrat în parcul gonflabil, iar mașinuțele electrice au făcut sute de ture. Cei mici s-au bucurat în număr mare și de arena de box și arte marțiale care a înregistrat 120 de antrenamente. Atât cei mici cât și cei mari au avut ocazia să facă sport pe tot parcursul festivalului în zona de fitness, unde antrenorul Alexander Florescu a organizat numeroase concursuri pentru copii, tineri, mămici și tătici.
“Suntem încântați și onorați de căldura cu care publicul a primit acest nou concept de festival de barbeque pe care l-am adus în România, iar anul acesta pentru prima dată la Snagov. A fost un efort de proporții, dar răspunsul primit atât din partea participanților, cât și celor din industrie ne dovedește încă o dată că a meritat din plin. În numele întregii echipe GRILLFEST vreau să le mulțumesc tuturor celor prezenți pentru deschiderea și bucuria cu care au îmbrățișat festivalul. De asemenea, mulțumesc este puțin spus pentru sponsorii și partenerii, reprezentanții din industria cărnii, horeca și retail, barbeque chefii, artizanii, producătorii și distribuitorii de echipamente profesionale, partenerii de iluminare, ambalaje reciclabile, produse sanitare, curățenie, securitate, toți cei care au participat la desfășurarea de forțe care a făcut posibil GRILLFEST 2024. Vă mulțumim tuturor și vă așteptăm în 2025 cu un GRILLFEST și mai mare, și mai bun, și mai spectaculos!” a declarat Eugen Capră, organizator GRILLFEST
Cei doi ambasadori ai festivalului, Chef Orlando Zaharia și Chef Paizao, invitat special din Brazilia s-au întrecut în fața publicului într-o competiție de gusturi cu două premiere culinare. Chef Orlando Zaharia a pregătit în premieră un ’’smash ciolan de porc’’ cu gust autentic românesc, în timp ce Chef Paizao a adus gustul Braziliei într-un burger de crocodil. Publicul degustător a decis că ambele gusturi sunt câștigătoare. În urma experienței GRILLFEST, Chef Paizao a rămas atât de impresionat de cultura românească și căldura cu care a fost întâmpinat, încât a plecat acasă cu un nou tatuaj care spune “Mulțumesc România!”.
“M-am simțit extraordinar în România și sunt recunoscător că am avut ocazia să împărtășesc un pic din gustul Braziliei cu voi. Am descoperit la GRILLFEST toate ingredientele unui eveniment de cultură gastronomică de renume mondial, o mulțime de chefi talentați și un public uimitor. Abia aștept să ne revedem anul viitor! Așa cum mi-am scris și pe braț cu ajutorul artistului tatuator – Mulțumesc, România!” – a declarat Chef Paizao, ambasador GRILLFEST, invitat special din Brazilia
“GRILLFEST este cel mai complex eveniment de barbeque la care am luat parte până acum. Mă bucur că am putut contribui la aceste trei zile de cultură gastronomică, am avut ocazia să le facem tuturor cunoștință cu cultura barbeque și să le arătăm că înseamnă mult mai mult decât un grătar. Mulțumesc tuturor participanților, organizatorilor care au făcut posibil acest eveniment și echipei mele pentru implicarea extraordinară. Ne vedem anul viitor, la GRILLFEST!” – a declarat Chef Orlando Zaharia, ambasador GRILLFEST
În cadrul festivalului, juriul format din membri ai ANBCT – Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism din România au degustat produse de la toate cele 50 de standuri de barbeque pentru a alege cele mai bune preparate din România și au desemnat trei câștigători. Marele câștigător al ediției este Casa Angus, urmat îndeaproape de Cocorico, ocupații locului 2 și Păstrămăria Zimbria pe locul 3. În același timp, a avut loc, în premieră în România, competiția Blade Masters, dedicată artizanilor de cuțite ce s-au întrecut în probe de finețe și anduranță timp de două zile, în fața juriului format din specialiști producători și distribuitori de cuțite, artizani pasionați și chefi bucătari de renume. Câștigătorul competiției, artizanul Valentin Popescu, a fost desemnat Blade Master GRILLFEST 2024.
Serile au fost însuflețite de concertele susținute de Loredana & Agurida, Diana Matei & Taraful Cleante, Puya, Connect-r, Damian Drăghici & Brothers și Viorica & Taraful Clejanilor, în lumina unui spectacol de artificii impresionant.
Ediția GRILLFEST 2024 s-a încheiat duminică, 12 mai, în aplauzele publicului.
Siguranța în cadrul festivalului a fost asigurată de peste 200 de agenți din cadrul serviciilor de Poliție și Jandarmerie, dar și de un număr de 70 de agenți de pază special aduși de organizatori. Pe parcursul celor 3 zile nu s-a înregistrat niciun incident. Serviciul de Ambulanță a fost prezent în permanență în perimetrul evenimentului. Singurele solicitări către medici pe parcursul întregului festival au fost 4 comprimate de analgezice.