Hainele toamnei – de la paltoane la parka si haine din blana

În luna noiembrie facem tranziția din sezonul de toamnă către cel de iarnă. Avem nevoie de haine călduroase, eventual impermeabile, confortabile, dar deopotrivă chic&stylish, ce pot fi adaptate, atât la ținutele casual de zi cu zi, cât și la outfit-uri elegante. Ca să iți ușurăm decizia stilistică, iți oferim câteva exemple de jachete de toamnă (disponibile în magazinul Sport Couture din Băneasa Shopping City sau pe www.sportcouture.ro) cu care nu dai greș în acest sezon!

collage-2


   Paltonașele nu se vor demoda niciodată, dar vor primi, an de an, reinterpretări interesante sau detalii care iți vor scoate ținuta din banalitate. Casa de moda britanică Burberry propune paltoane din lână cu cașmir, cu elemente inspirate din clasicele trench-uri britanice. Poți opta pentru variantele neutre de bej sau gri sau pentru cele colorate în nuanțele toamnei. Paltonul cu croiala clopot cu imprimeu ce sugerează “aripi de înger” sau cel cu nasturi și butoni colorați ce amintesc de bomboane sunt piesele forte ale colecției de toamnă-iarnă Red Valentino.

collage-4

Capa se numără printre cele mai versatile modele de haine, potrivite acestei perioade. Ea poate fi purtată la ținute casual, sporty-chic, dar și peste rochii elegante. Cele mai hot modele ale toamnei sunt cele din lână și cașmir, cu check-ul britanic, propuse de casa de moda Burberry care au făcut înconjurul lumii, fiind purtate de celebrități precum Cara Delevingne, Olivia Palermo sau Rosie Huntington-Whiteley.

Inspirată din stilul military, parka are o puternică revenire în acest sezon. Moderne, ultra-creative și utile, hainele parka cu guler din blană de vulpe, coiot, iepure și nurcă din linia Army Fur, propusă de Yves Salomon, sunt preferate de Rihanna, Emma Watson sau Alexa Chung. Le poți purta în combinație cu jeans, colanți din piele, dar și peste rochii tricotate!

collage-5

Hainele din blană au revenit puternic în tendințe. Totuși, pentru a respecta trend-ul eco, ți le trecomandăm pe cele din blană sintetică. Michael Michael Kors aduce în centrul atenției haine din blană inspirate din modelul capelor, ce reprezintă alegeri deopotrivă moderne și elegante.

collage-3

Hainele din fas cu puf sau “duffle coat-urile” sunt piese must-have în garderoba oricărei femei active. Scurte sau lungi, în nuanțe neutre sau colorate și cu imprimeuri, acestea sunt ideale în week-end sau la ținutele urbane. Optează pentru variantele cu guler din blană și cordon în talie, de la Burberry ce dau o notă elegantă ținutei tale, pentru cele cu imprimeu “vibrant” și super-colorat de la Just Cavalli sau pentru variantele sport, de la Freddy sau EA7 care se potrivesc cu jeans și ghete.

 

Lasă un răspuns