Idei pentru un aspect nou al căminului

Dacă simţi că vrei să dai o nouă înfăţişare căminului tău, citeşte următoarele rânduri, pentru câteva ponturi.

1. Piesele clasice de mobilier, mai ales dacă au şi dimensiuni mari, pot arăta monoton şi îmbătrânit. Aşa că pune mâna pe o pensulă şi vopsea şi schimbă culoarea mobilierului (mă refer la cele de tip „vitrină”). Alege o culoare drăguţă, nu foarte excentrică, doar cât să creeze un contrast.

2. Să ieşim din tipare! În locul candelabrului din sufragerie sau al lustrei de deasupra mesei, poți monta un felinar. Acesta redă camerei, intimitate şi o atitudine modestă. Dimensiunile şi modelul sunt la alegerea voastră.

3.  Dacă există în casă o masă cu 8 sau 10 locuri şi nu sunt ocupate de fiecare dată, se permite atunci „răpirea” a două scaune care pot fi apoi mutate pe hol, lângă masa pentru chei, sau în dormitor la cabinetul de înfrumuseţare.

4. Cele mai multe canapele au perne acoperite de acelaşi materiale şi cu acelaşi model, dar acest lucru poate părea puţin prea evident. În plus, nu am vrea ca sufrageria să arate ca o vitrină de magazin. Dar pernele pot fi reinventate, trebuie doar să vă jucaţi cu imprimeuri şi texturi. Un mic sfat: un grafic floral va arăta întotdeauna excelent peste un model cu dungi.

5. Uită-te cu atenţie prin casă, poate există obiecte cu trăsături în comun, cum ar fi rame foto, oglinzi etc. Adună-le pe un singur perete şi formează o colecţie mică. Numărul de obiecte nu trebuie să fie egal, lasă-ţi ideile să zboară!

6. Spaţiile deschise din interiorul locuinţei sunt foarte practice şi la modă, dar unele cer intimitate. Separă aceste spaţii de restul casei prin draperii grele. De asemenea, ele pot da personalitate spaţiilor micuţe.

7. De cele mai multe ori, investim bani în decorarea sufrageriei pentru că este spaţiul unde primim musafirii. Dar dacă realizăm că avem o cameră preferată, poate baia sau dormitorul, putem pune un obiect drag, o lampă, o carte sau un tablou, care să ne facă să ne simţim mai bine şi să acordăm importanţă lucrurilor care ne plac.

Toate aceste sfaturi sunt doar pentru a vă încuraja să vă gândiţi şi la alte opţiuni pe care le aveţi, fără prea mulţi bani. Este nevoie doar de creativitate. Se pune suflet în decorarea căminului pentru că este, în fond, acasă.

Cătălina Airimioaei

Surse foto:

chuckpeterson.com

decorativepillowphotos.com

rusticoleather.com