În 2012, MIDOCAR sărbătoreşte 20 de ani de existenţă pe piaţa auto din Romania

Anul 20 MIDOCAR se anunţă a fi plin de acţiuni şi oferte de preţ surprinzătoare!

Istoria MIDOCAR începe în 1992. Pe când avea loc explozia primului concert Michael Jackson în România, pe când se organiza primul Recensământ de după Revoluţie, şi MIDOCAR a pornit de la a fi… primul. Primul reprezentat în România al mărcilor Volkswagen şi Audi.

La întâiul sediu din Bd. Mareşal Prezan, zona Aviatorilor, MIDOCAR le-a adus romanilor primul Audi 80 şi primul Passat, în 1992.

Tot în 1992, MIDOCAR a avut primele standuri Volkswagen şi Audi la expoziţiile TIBCO şi TIB din Bucureşti, iar în 1994 a pus bazele APIA, fiind co-fondator al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto.

Compania a evoluat odată cu timpul, astfel încât astăzi îşi derulează activitatea în două locaţii – Otopeni şi Vitan. După 20 de ani de activitate, putem spune cu mândrie că avem capacitatea şi experienţa necesare pentru a oferi servicii complete, de la consultanta în alegerea modelului şi a unei soluţii de finanţare cât mai convenabilă, la servicii de întreţinere şi reparaţii, precum şi consiliere în vederea schimbării autovehiculului, prin sistemul Buy Back.

Anul 20 MIDOCAR este simbolul întregii istorii a companiei, construită cu ajutorul clienţilor, colaboratorilor şi al echipei. De aceea, în 2012 au fost pregătite momente speciale pentru toţi cei care au făcut posibilă aniversarea duodecimalului MIDOCAR.

Pentru a celebra cum se cuvine acest eveniment important, a fost nevoie de un simbol, o imagine inedită care să amintească pe tot parcursul anului, dar şi în viitor, de momentul MIDOCAR, anul 20. Astfel, ne-am întors cu plăcere în trecut, în 1992, atunci când cunoscutul caricaturist Mihai Stănescu ne-a onorat pentru prima oară, oferindu-ne un logo semnat de domnia sa. Aşadar, şi pentru celebrarea a 20 de ani, Mihai Stănescu a acceptat să fie parte a sărbătorii MIDOCAR, semnând logo-ul aniversar.

Clienţii şi partenerii noştri trebuie să se aştepte la numeroase surprize, acţiuni şi oferte de preţ, pentru că ei au făcut posibilă recunoaşterea calităţii serviciilor MIDOCAR pe piaţa auto.

MIDOCAR le mulţumeşte tuturor pentru implicarea, profesionalismul şi susţinerea de care dau dovadă neîntrerupt de douăzeci de ani!

 Despre MIDOCAR

Înfiinţat în 1992, MIDOCAR este primul importator Volkswagen şi Audi de pe piaţa din România.

În prezent MIDOCAR este dealer şi service autorizat al mărcilor Volkswagen şi Audi în România, oferind o gamă de servicii complete (pre-vanzare şi post-vanzare) pentru mărcile comercializate. Totodată, cartea de vizită a MIDOCAR cuprinde service Skoda, autovehicule de ocazie şi servicii buyback sub marca Weltauto, precum şi leasing prin MIDOCAR LEASING IFN. Toate acestea înseamnă, pe lângă profesionalism şi promptiudine, o disponibilitate accentuată şi oferirea unor soluţii personalizate pentru clienţii proprii.

MIDOCAR îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti în cele două locaţii MIDOCAR Otopeni şi MIDOCAR Vitan.