Mărul este cel mai consumat fruct din România!

Granini prezintă rezultatele unui studiu realizat recent în România, având drept subiect consumul de fructe. Românii consideră că fructul reprezentativ pentru ţara noastră este mărul, acesta fiind şi cel mai consumat dintre toate. Granini Răcoarea Fructelor de mere, aroma lansată recent de către United Romanian Breweries Bereprod – producător sub licenţă unică a produselor Granini în România -, vine în întâmpinarea preferinţelor exprimate de consumatorii români care iubesc aroma de mere.

 

51% dintre românii participanţi la studiu au afirmat că mărul este cel mai consumat fruct, din perspectiva lor, iar 23% au făcut referire la portocale. Alte fructe aflate în topul consumului sunt bananele (11%), perele (3%), kiwi (2%) şi strugurii (1%).

Întrebaţi care ar fi fructul reprezentativ pentru România, majoritatea celor intervievaţi au nominalizat tot mărul (65%). În opinia românilor, acesta urmat de prune (9%), struguri (7%), pere (4%), portocale (2%) şi pepene (2%).

„Rezultatele acestui studiu s-au dovedit a fi foarte interesante, de real ajutor pentru alegerile pe care le facem cu privire la produse. În acest sens, în acord cu preferinţele românilor, tocmai am lansat de curând două noi sortimente de băuturi răcoritoare, Granini Răcoarea Fructelor, iar una dintre arome este cea de măr, fructul ce s-a dovedit a fi cel mai consumat de la noi. Românii sunt în permanentă căutare de arome noi şi compania noastră este atentă la dorinţele consumatorilor pentru a le oferi băuturi răcoritoare pe gustul lor. Granini Răcoarea Fructelor din mere a fost o alegere inspirată de români şi preferinţele acestora”, afirmă Elena Mărăcine, Category Manager Soft Drinks.