Palarii in tendinte

În fiecare sezon, aleg accesorii pentru par ,respectiv pălării. In acest sezon toamna-iarna 2012/2013 designerii au ales ca accesoriu pentru par palariile.

Unul dintre designerii care au profitat  din plin de acest accesoriu a fost Marc Jacobs. El l-a inclus în toate colecţiile pe care îşi pune amprenta – Louis Vuitton, Marc Jacobs şi Marc by Marc Jacobs – iar unele modele, din blană, chiar au atras atenţia tuturor

Modele ceva mai simpliste  au fost văzute la Max Mara, Donna Karan, Giorgio Armani sau Ralph Lauren.  Dacă înainte  foloseai pălăria pentru a ţine departe frigul, în acest sezon, ele au devenit un accesoriu “must have”.

Nu există o tendinţă predominantă, mai jos vei vedea modele de pălării în tendinţe, de la cele masculine, la fedora, gaucho, la cowboy şi chiar unele ultra-feminine.


Pălării din blană

Blana este un material potrivit când te gândeşti la sezonul toamnă-iarnă, însă nu şi când vine vorba despre pălării. În acest sezon, ele sunt în diferite forme, mărimi şi culori, pentru a completa un look luxos şi glamour. Pălăriile din blană sunt cele mai usor de purtat , dar cel mai bine merg purtate la un eveniment care are loc seara şi cere „dress code”.

Pălării de cowboy

Stilul western nu este popular în rândul femeilor elegante, cel mult ele vor adopta o cămaşă sau, în cazuri extreme, o pereche de cizme. Cu toate acestea, el se află în tendinţe, după cum poţi vedea în colecţia Moschino. Acest model de pălărie nu merge purtat ziua, ci la un eveniment tematic.

Pălăria clasică, fedora

Fedora este modelul cel mai versatil care s-a inventat până acum. Deşi au fost create special pentru bărbaţi în secolul al XIX-lea, acum pălăriile sunt unisex şi pot fi purtate cu orice. Ele arată chic cu o rochie sau elegante cu un costum, ca în show-ul Giorgio Armani. Fedora merge purtată atât ziua, la birou, cât şi seara, la un eveniment.

Pălăria gaucho

Pălăriile gaucho sunt inspirate din garderoba lui Zorro, însă sunt elegante, rafinate şi cu siguranţă surprinzătoare în look-uri feminine. Dacă pălăriile înalte, de epocă, nu sunt pentru tine, atunci optează pentru acest model.

Pălării înalte, retro

 Look-ul masculin este in tendinte  în acest sezon, era normal ca pălăriile dedicate exclusiv bărbaţilor să intre în garderoba feminină. Acest model, folosit înainte în costume dramatice, a ajuns să fie un accesoriu modern. Are o singură regulă: nu îl purta cu un costum tuxedo.

Pălăria-şapcă, „newsboy”

Se afla  în garderoba bărbaţilor, începând cu anii 2000 acest model a călătorit şi în garderoba femeilor. În acest sezon, optează pentru pălăriile newsboy de inspiraţie military.