Recomandare de carte: Henriette Yvonne Stahl -Între Zi şi Noapte

Henriette Yvonne Stahl a fost o scriitoare şi traducătoare de origine franceză, stabililă în România. Tânăra scriitoare era o apariţie deosebită în saloanele literare ale vremii, obţinând admiraţia multor artişti, nu numai prin prezenţa ei fermecătoare, dar şi prin calităţile extraordinare de romancier. Romanul Între Zi şi Noapte a fost publicat în perioada comunistă, din fericire în acei ani de deschidere către lumea occidentală, altminteri probabil această carte ar fi văzut tiparniţa mult prea târziu. Romanul atinge o problemă delicată, cea a dependenţei de narcotice, însă tema este atent cosmetizată cu alte intrigi ale epocii, încât Henriette reuşeşte să o publice, fără a avea mari probleme cu autorităţile. Cartea este o biografie ascunsă a tinerei Henriette şi a experienţelor sale tulburătoare.

Ana, o tânără pură şi inteligentă, o întâlneşte pe controversata Zoe şi este atrasă imediat de misterul care o încojoară. Acestea devin prietene, în ciuda mediului ostil în care locuia Zoe. Casa familiei parea mai degrabă un sanatoriu, de la tatăl abuziv, la mama necioplită şi vulgară, până la fratele bolnav psihic. Zoe este o tănără tulburată, drama ei începând încă de la o vârstă tragedă. Ana este, pentru o perioadă, salvarea ei şi speranţa de a mai crede în oameni. Din nefericire, tânăra Zoe se va lăsa pradă morfinei, pentru a uita de tragica ei existenţă, morfina fiind atât declinul dar şi salvarea ei.

Între Zi şi Noapte este un roman citadin, interbelic, acţiunea petrecându-se  în apropierea Facultăţii de Medicină Carol Davila şi a Podului Cotroceni. Autoarea descrie o societate aparent fină, dar putredă pe interior, un mediu în care vulgaritatea şi frivolitatea se îmbină cu delicateţea şi spiritele cultivate.

Am putea spune că Henriette are o parte din stilul literar abordat de Călinescu în Enigma Otiliei. Zoe este o eroină asemănătoare Otiliei, dar cu tendinţe mult mai distructive. Ana Stavri, prietena lui Zoe, e naivă şi inocentă, însă seriozitatea cu care tratează problemele existenţiale (fericirea, iubirea, sensul vieţii) sunt de o seriozitate absolută, care trădează  prezenţa unui spirit profund.

Autoarea este o fire dezinvoltă tratând subiecte delicate ale vremii: incestul, drogurile şi tendinţele iubirii între persoane de acelaşi sex, însă nu acesta este scopul cărţii, acela de a şoca, ci de a parcurge noţiunea de fericire prin fiecare personaj: Ana Stavri, veşnica boemă, Zoe Mihalcea şi autodistrugerea, Ştefan Banea un prinţ în declin, Elena Mihalcea cu frivolităţile sale sociale şi Traian veşnicul nebun.

Cristina Mîrzoi