Poate nu este o mașină atât de exclusivistă precum era odată, însă Seria 3 este încă una dintre cele mai bune alegeri pentru o familie. Este surprinzător de simplă și de spațioasă. Noul model lansat în toamna lui 2008 a adus un motor diesel impresionant de 3.0 litri, o refațetare modernă și o tehnologie de reducere a consumului în momentul opririi și pornirii motorului. În 2012 a fost lansată o noua Seria 3.
Șasiul perfect
Nu există îndoială că Seria 3 are șasiul cel mai avansat din clasa sa. Curbele sunt o bucurie, iar direcția e precisă, deși dificilă în unele momente. Suspensia întinsă înseamnă că vei simți unele obstacole, însă e un schimb potrivit pentru avantajul competivității sportive. Poți alege acest motor puternic, al cărui consum redus și eficient îl aduce în fruntea competitorilor.
Motorul e puternic până aproape de 5000 rpm, iar cuplul de 380 Nm permite accelerații dincolo de vitezele legale de pe autostradă. Excelentă transmisie cu opt rapoarte trimite un flux constant de putere către roți, cu o precizie elvețiana. Mașină ajunge de la 0 la 100 km/h în 7.6 secunde.
Cu toate că interiorul nu pare atât de mare, există suficient loc pentru a așeza doi baschetbaliști în spate. Calitatea materialelor de construcție e foarte bună, iar volumul total de stocare e mai mare decât al principalului rival, Mercedes Clasa C. Ca și în cazul celorlalte BMW-uri, stabilitatea e un standard imuabil.
Scumpă chiar și la mâna a două
La mână a doua, Seria 3 continuă să își păstreze valoarea – e surprinzător când realizezi ce reputație are ca mașină folosită. Multe exemplare sunt folosite pentru drumurile lungi. Nu lăsa acest lucru să te descurajeze, pentru că asta înseamnă că sunt întreținute corect și kilometrajul total va fi făcut pe autostradă, ceea ce nu avariază mașina, așa cum o face traficul urban.
Avantaje: mașina poate fi manipulată cu ușurință. Chiar și numai rafinamentul cu care răspunde comenzilor o face o alegere minunată printre concurenți. Motoarele sunt eficiente și rapide. Deprecierea redusă face prețul de rulare să fie mult mai mic.
Dezavantaje: echiparea standard este frugală și conducerea poate părea rigidă. Totuși, noul model din 2012 a redus acest dezavantaj, transformând dotarea standard într-una aproape exhaustivă.
Sistemul de control automat iDrive te poate încurca.
Asigurarea pentru Seria 3 poate fi costisitoare.
Verdict: Seria 3 se conduce foarte bine și este o opțiune populară pentru mașinile SH.
Veronica Enușcă