Review: gel de duş Yves Rocher, Jardins du Monde

Gelul de duş Yves Rocher: Jardins du Monde este unul din produsele de baie, cele mai bune pe care le-am încercat şi care este, în momentul de faţă, destul de popular.

Recunosc, gelul de duş Yves Rocher m-a cucerit, în primul rând, prin miros. Aroma unică de boabe de cafea din Brazilia te îmbie şi te fascinează, imediat.

Mirosul este foarte important pentru mine. Poate să aibă un produs ingredientele perfecte şi benefice pielii, dacă mirosul nu este cel mai plăcut, nu îl achiziționez. Dar gelul de duş Yves Rocher m-a atras, pe de altă parte, și prin ingredientele sale, organice, vegetale şi obţinute din culturi bio.

Ca şi avantaje, gelul de duş Yves Rocher conţine ingrediente bio, iar aroma cea mai plăcută este cea de boabe de cafea din Brazilia. Face spumă generoasă şi fină, chiar dacă foloseşti o cantitate mică, are o consistenţă densă, cremoasă. Dozarea se face uşor şi mirosul este proaspăt şi delicat.

Nu usucă pielea, o hidratează şi o catifelează. Mirosul persistă suficient timp, atât cât să te bucuri de aromă, iar flaconul are 200 ml “de răsfăţ brazilian” la un preţ avantajos (17 lei) şi poate fi procurat de pe internet şi la promoţii.

Acest gel de duş promite să cureţe, să hidrateze şi să catifeleze pielea. Nu conţine coloranţi şi reduce senzaţia de piele aspră. Este perfect şi în timpul iernii atunci când purtam dresuri şi pantaloni lungi care nu lasă pielea să respire. Gelul de duş Yves Rocher răspunde promt la această problemă şi o rezolvă imediat.

Prezentare, pe scurt:

Produs: Gel de duş Yves Rocher: Jardins du Monde, aromă de boabe de cafea din Brazilia

Ambalaj: Flacon de plastic bej

Cantitate: 200 ml

Miros: proaspăt, delicat

Textură: cremoasă

Se adresează: oricărui tip de piele

Termen de valabilitate: 6 luni de la deschidere

Preţ: 17 lei

Valentina Onofriesei