Îmbracă-ți sărbătorile în rochii

Petrecerea de Anul Nou ne poate purta imediat cu gândul la haine și accesorii roșii, vesele și elegante, însă nu vom putea exclude de pe lista de opțiuni vestimentare articolele care dau o altă culoare nopții dintre ani. Vrem să începem noul an promițându-ne lucruri pe care le vom face, crezând mai mult în noroc și în noile începuturi.

Pe de altă parte, vom provoca simțul estetic purtând lucrurile acelea care ne reprezintă cel mai bine, ca stil vestimentar.

Noi, fetele, am putea să ne decidem cu greu ce haine alegem, în funcție de tematica petrecerii la care vom merge, dar întotdeauna o rochiță pare să ne scoată definitiv din încurcătură.

Întrebarea este însă ce rochie să alegem, ce model, ce culoare, ce material, cu ce să o accesorizăm sau asortăm și, nu în ultimul rând ce coafură se va potrivi perfect cu ea?

Unele dintre noi vom ieși în evidență prin străluciri argintii sau aurii, în timp ce altele vom prefera lejeritatea și eleganța clasică a negrului, care nu înseamnă însă lipsă de creativitate. Indiferent de gusturile personale, de formele corpului sau de culorile preferate, vom întâlni cu siguranță rochia ideală pe un umeraș sau într-o vitrină. Iar când o vom vedea nu vom mai avea dubii: ea este ACEEA!

Vă propunem câteva modele de rochii, ce v-ar putea face sa va decideți asupra a ceea ce veți îmbrăca de Anul Nou.

Dacă te vei îndrepta spre o rochie neagră, aceasta poate să fie o alegere inspirată și plină de fantezie dacă modelul va ieși puțin din tipare:

Puteți să îndrăzniți să vă îmbrăcați cu materiale strălucitoare sau dimpotrivă, cu texturi diafane, albe, pentru că veți fi în contrast cu cele care se vor îmbrăca în negru…

Culorile electrice pot fi o varianta fericită de vestimentație, și îi vor fermeca pe ceilalți.