Saptamana filmului, o saptamana sclipitoare

Mai sunt doar cateva ore pana la incheierea Saptamanii filmului. Tot ce pot spune despre ea este ca a fost una pe cat de incarcata, pe atat de frumoasa si speciala…o adevarata saptamana de poveste. Evenimentul central al saptamanii a fost lansarea filmului „O luna in Thailanda”, lungmetrajul de debut al tanarului regizor Paul Negoescu. Am fost la lansare, la petrecere, la proiectie…nu putem decat sa va indrumam si pe voi sa mergeti sa vedeti filmul. Fiind considerat chiar de catre regizor „un film despre decizii, un film despre generatia mea – o generatie confuza”, acesta are o actiune simpla, care se desfasoara intr-o singura noapte (cea de revelion), ceea ce demonstreaza cat de multe lucruri se pot schimba in urma deciziilor de moment ale unor tineri nehotarati. Personajul principal, Radu (interpretat de Andrei Mateiu) se hotaraste in noaptea dintre ani sa se desparta de actuala sa iubita si sa incerce sa o caute pe fosta. In urma cautarilor acesta o gaseste si finalul este unul relativ previzibil.

Dincolo de film, saptamana aceasta am avut cateva personalitati pe care le-am „desemnat” Profesionistul zilei, printre care celebrul regizor român Nae Caranfil, al carui „Restul e tacere” prezintă inceputurile filmului romanesc, Robert de Niro și Marlon Brando, pe care cel mai probabil multi dintre noi ii cunosc din celebra serie „Nașul” sau Quentin Tarantino, un regizor arhi-cunoscut in zilele noastre datorita filmelor sale care au strans numeroase distinctii. De asemenea, in aceasta saptamana ati putut citi si un top al celor 10 filme de neuitat sau al top 10 realizatori putin cunoscuti care au stat in spatele unor filme de succes.

In materie de make-up, Sorin Luca ne-a oferit sfaturi utile cu privire la rujul burgundy, ingrijirea diferitelor tipuri de ten si pregatirea tenului pentru machiaj. De asemenea, in aceasta saptamana am dat startul unui concurs ce pune in joc un superb colier hand-made fara de care ținuta nici unei domnisoare nu ar reusi sa fie completa. Tot in aceasta saptamana ati putut descoperi la rubrica Fashion tendințele toamna-iarna si colectia pe care casa de moda Louis Vuitton a lansat-o la Shanghai.

Printrele sfaturile DIY haioase pe care le-ati putut citi au fost modalitatile de a folosi cartile vechi pentru a va decora casa si modalitatile de a prepara cea mai creativa ciocolata calda chiar acasa.

Speram ca v-a placut aceasta saptamana fiindca noi nu putem spune despre ea decat ca a fost una foarte incarcata si in acelasi timp foarte frumoasa! Urmariti InStilulMeu si saptamana urmatoare si fiti cu ochii pe tema noii saptamani! Nu uitați de concursul care va dura până pe 28 noiemrie!

Anca Antofie

Sursă foto: www.tuckedstyle.com