Pe 21 aprilie 2012, în premieră în România, Sensation, cel mai cunoscut eveniment dance din Europa, transforma Pavilionul Central al Romexpo Bucureşti în “Ocean of White”.
ID&T îşi uneşte forţele cu Events pentru o noapte incendiara. Peste un million şi jumătate de oameni din 20 de ţări de pe 4 continente au participat până acum la Sensation, unul dintre cele mai titrate branduri de eveniment de pe mapamond.
Dincolo de dress-code-ul obligatoriu care l-a făcut faimos şi care se păstrează (toţi participanţii se îmbraca în mod tradiţional exclusiv în alb), Sensation este un show complex, glamour, un cocktail sclipitor de muzică, dans, lumini, teatru, coregrafie şi efecte pirotehnice. DJ faimoşi la nivel internaţional mixează o noapte întreagă într-un decor fantastic, opulent.
Accesul este permis exclusiv persoanelor peste 18 ani. În fiecare vară, în Amsterdam, oraşul natal al acestui fenomen, se lansează un spectacol nou, bazat pe renumitul dress-code „be part of the night, dress în white” înainte de a porni în turneu în întreaga lume. În România, Sensation debutează în aprilie 2012 cu Ocean of White, un show celebru: o imersiune în translucid, într-un univers fabulos, populat cu gigantice, uluitoare creaturi maritime, DJ, dansatori, focuri de artificii, cascade de apă, lasere şi multe altele.
Sorina Burlacu, Director General Events: “La Ocean of White sunt aşteptaţi peste 15 000 de participanţi. O cotă parte din preţul biletelor pleacă în scopuri caritabile la fundaţia Dance4Life, o platformă internaţională de luptă împotriva HIV, susţinută în aceste moment de aproape o jumătate de milion de oameni din întreaga lume.”
Bas Meijer, Managing Director Sensation: “Aşteptam cu nerăbdare debutul Sensation în România. Suntem încântaţi să colaborăm cu Events, promoter cu o îndelungată experienţă, în care suntem siguri că am găsit partenerul corect. Împreună, promitem fanilor romani unul dintre cele mai bune evenimente ale anului 2012. Că peste tot în lume, line-up-ul, compus din DJ de top, va fi anunţat cu două luni înainte de eveniment. Sensation este însă un show unic în care DJ-ii completează un spectacol de excepţie”.
Lucrările de amenajare la Romexpo vor începe cu o săptămână înainte de eveniment. Echipamentul tehnic al showului şi scenă vor sosi în Capitala cu 40 de camioane. Pe scurt, 160 de cabine de sunet, 5 kilometri de de cabluri, 48 de fântâni, 20 de sisteme laser, 200 de efecte pirotehnice diferite vor fi pregătite în timp record de cei peste 200 de membri ai staffului ID&T, licentatorii Sensation.
Începând de astăzi, 8 decembrie, biletele au intrat în vânzare în reţeaua Eventim. Primele 1000 de bilete în Ring au un preţ special de 175 de lei. Biletele la categoria Deluxe costă 440 lei, iar la categoria VIP, 770 lei (loc rezervat la masa & voucher consumaţie bar 100 lei incluse). După epuizarea primelor 1000 de bilete la preţ special, bileţele în Ring vor costa 240 lei.
Tichetele sunt disponibile în reţeaua naţională Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Carturesti şi Humanitas şi pe www.eventim.ro. Pot fi achiziţionate şi în două raţe lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.