Varicele sunt vene superficiale, aflate în zona membrelor inferioare, care se dilată în mod exagerat, oferind piciorului un aspect inestetic.
„Boala varicoasă reprezintă un proces lent pe parcursul căruia peretele venos este afectat, iar în timp aceasta se extinde și către țesuturile din jur. Pe lângă faptul că sunt inestetice, varicele sunt însoţite frecvent şi de durere, iar în cazurile cele mai grave apar şi inflamaţii ale picioarelor.”, a explicat Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruț, medic în cadrul Centrului Medical Focus.
Principalele 5 cauze care duc la apariția varicelor
Tromboflebita superficială
Principala cauză a apariției varicelor este tromboflebita. Tromboflebita superficială afectează venele de la suprafaţa pielii, cel mai adesea la nivelul gambelor, dar poate afecta şi venele membrului superior. Aceasta este identificată prin apariția unui cheag sanguin la nivelul venelor ce duce la îngroşarea vizibilă a acesteia. Tromboflebita superficială apărea în timpul sarcinii, în urma unui zbor cu avionul sau atunci când o persoană stă o perioadă lungă de timp imobilizată la pat sau în scaun cu rotile.
Tumoarea abodminală sau fibromul uterin
Un alt factor cauzator de varice este tumoarea abodminală sau fibromul uterin. Fimbromul uterin reprezintă o masă celulară care apare sub forma unei excrescențe benigne la nivelul uterului femeilor aflate la o vârstă reproductivă. Acesta se poate dezvolta în interiorul cavităţii uterine, la exteriorul uterului sau în grosimea peretelui acestuia. În plus, hormonii secretați de corpul femeii, estrogenii şi progesteronul, determină creșterea fibromului.
Sarcina
În perioada sarcinii, datorită dublării volumului sanguin dar și a faptului că femeia gravidă începe să câștige kilograme în plus, venele încep să fie suprasolicitate şi astfel apar varicele. În această situaţie, sângele în loc să se întoarcă la inimă stagnează.
“Modificările hormonale din perioada de sarcină, de fapt progesteronul, este cel care determină relaxarea pereţilor venelor făcându-i mult mai vulnerabili în această perioadă. Efectele bolii varicoase pot fi stopate prin purtarea ciorapilor elastici compresivi pe tot parcursul sarcinii și prin evitarea statului în picioare o perioadă lungă de timp.”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruț, medic în cadrul Centrului Medical Focus.
Varicele, boală profesională
Varicele în cele mai multe dintre situaţii sunt o boală profesională, afectând persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în picioare la locul de muncă (stomatologi, chelneri, friezi, etc.). Dacă apar simptome, acestea tind să fie uşoare, o senzaţie de arsură sau de greutate în picioare, mai amplificată în cursul zilei sau după perioade îndelungate de stat în picioare sau pe scaun, o inflamaţie uşoară, de obicei doar la nivelul piciorului şi gleznei, sau mâncărime la nivelul pielii de deasupra varicelor. În aceste condiții medicamente tonice care ajută la întărirea pereților venelor sau chiar şi orice tip de activitate fizică au un efect benefic asupra picioarelor.
Deficiența ereditară în structura țesutului conjunctiv
Deficiența ereditară în structura țesutului conjunctiv al organismului provoacă apariția varicelor. Astfel, structura valvulelor venelor predispuse la insuficiență valvulară, urmată de reîntoarcerea și stagnarea sângelui la nivelul membrelor pelvine duce la apariția varicelor și a celorlalte tulburări trofice locale. Această deficiență a țesutului conjunctiv predispune și la apariția herniilor abdominale, a piciorului plat sau a hemoroizilor, afecţiuni ce sunt frecvent asociate varicelor.
Despre Centru Medical Focus
Centrul Medical Focus este un prestator important în sfera serviciilor medicale, deoarece reunește trei aspecte care stau la baza unui act medical complet: aparatură de ultimă generație, o echipă medicală de renume și specialități diverse, atât medicale cât și chirurgicale, inclusiv un bloc operator modern, dotat la cele mai înalte standarde.
Centrul Medical Focus dispune de cel mai modern Bloc Operator și Compartiment de Anestezie și Terapie Intensivă, capabil să efectueze intervenții chirurgicale prin spitalizare de zi. În acest fel pacientul poate să revină la domiciliu chiar în ziua intervenției medicale.
Printre tehnicile de actualitate, care diferențiază Centrul Medical Focus de alte centre, se număra: elastografia sânului, examinarea OCT a tomografie în coerență optică retiniană și neurofiziologie a electromiografie (EMG).
Pentru detalii suplimentare despre Centrul Medical Focus şi programări vă invităm să accesaţi site-ul www.centrulmedicalfocus.ro.