Acneea este una dintre cele mai frecvente şi mai încăpăţânate afecţiuni ale tenului care afectează viaţa fiecăruia la un anumit moment. În ciuda faptului că această problemă apare în mod preponderant în rândul tinerilor, nici cei cu varste mai înaintate nu sunt ocoliţi. Iar dacă dorim să o eliminăm din viaţa noastră trebuie să ştim să facem alegerile corecte.
Cauza principală a apariţiei acneei este secreţia excesivă de sebum la nivelul tenului şi poate lua numeroase forme, de la leziuni retenţionale (comedoane închise sau deschise) până la leziuni inflamatoare (coşuri). 59% dintre cei afectati suferă de o formă mixtă de acnee (retenţională şi inflamatoare), iar forma de tratament este foarte complexă.
Cum ştim să alegem tratamentul potrivit?
Elementul cheie pentru cei care sunt afectaţi de acnee este tratamentul corect. Asa cum toata lumea ştie, pielea acneică este mult mai sensibilă faţă de cea obişnuită, fapt care necesită o atenţie desăvârşită din partea noastră. Din cauza credinţei oamenilor cu privire la tratamentele anti-acneice că toate sunt la fel, aceştia de multe ori nu ştiu să facă alegerea corectă.
Diferenţa dintre cosmeticele organice şi cele tradiţionale o reprezintă în primul rând ingredientele folosite. Dacă în cazul cosmeticelor tradiţionale apar controverse în ceea ce priveşte folosirea parabenilor în fabricarea şi conservarea lor, când vine vorba despre produsele bio, vorbim despre ingrediente 100% naturale, de origine botanică.
Îngrijire din natură cu Annemarie Borlind
Produsele cosmetice organice din gama Annemarie Borlind sunt fabricate din ingrediente atent selecţionate şi se bucură de un adevărat renume internaţional datorită modului de fabricaţie şi a gradului lor de eficienţă.
Gama Annemarie Borlind elimină riscul apariţiei reacţiilor adverse datorita testării lor atente în clinici dermatologice pentru a stabili compatibilitatea produselor cu pielea.
Loţiunea tonică BIO pentru piele acneică Annemarie Borlind combate in mod delicat coşurile şi impurităţile pielii datorită binecunoscutelor efecte ale plantelor medicinale: muşeţel, salvie, coada şoricelului. Pe de altă parte, Gelul facial de curăţare pentru tenul mixt sau gras, îndepartează impuritaţile, excesul de sebum şi machiajul fără să irite sau să usuce pielea şi întăreşte bariera protectoare a pielii prin conţinutul de hamamelis şi muşeţel.
Produsele din gama Annemarie Borlind pot fi achiziţionate de pe Napati.ro, magazinul tău cu produse ecologice, dar şi de la sediul Napati din Stefan cel Mare nr 15. Pentru mai multe informaţii despre acestea, dar şi despre alte produse, vizitaţi site-ul Napati.ro .
Sursă foto: piccsy.com