
Dacă vrei să faci parte din echipa însoţitorilor de bord în cadrul unei companii aeriene de prestigiu, cerinţele sunt stricte, iar înălţimea pare să reprezinte un factor esenţial pentru angajator.
Aspectul fizic plăcut, coafura îngrijită şi dantura fără cusur, unghiile fără ojă stridentă şi de lungime medie, fără ochelari sau piercing şi fără tatuaje vizibile – iată numai câteva din condiţiile pe care le impun companiile aeriene stewardeselor lor.
În plus, rezultatul vizitei medicale trebuie să reflecte o sănătate de invidiat, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.
Asta ca să nu mai vorbim despre cunoştinţele teoretice necesare pentru trecerea examenului scris, stăpânirea a cel puţin două limbi străine de circulaţie internaţională şi nu în ultimul rând, înălţimea adecvată.
Dacă vă întrebaţi ce înseamnă „adecvată”, ei bine, pentru fiecare companie aeriană, termenul pare să aibe un alt înţeles, dacă e să socotim după limita minimă solicitată candidatelor, de o serie din acestea şi anume:
-Wizz Air: 1,65 metri
– Lufthansa: 1,58 – 1,75 metri
– Swiss Air: 1,58 metri
– Qatar Airways: 2,12 metri stând pe vârfuri cu mâna ridicată
– KLM: cel mult 1,85 metri (fără tocuri)
– British Airways: 1,58 – 1,85 metri
– Etihad Airways: 2,1 metri stând pe vârfuri cu mâna ridicată (fără tocuri).
Avantaje şi dezavantaje
Deşi tentaţia de a călători pe mai toate meridianele lumii şi salariul atrăgător, care poate depăşi uneori chiar şi 4.000 de euro pe lună, reprezintă motive întemeiate pentru a vă orienta spre un astfel de job, există şi o latură mai puţin roză a chestiunii, legată de riscuri şi de programul extrem de solicitant.
„Este o profesie cu un nivel ridicat de stres psihic şi fizic şi cu o arie de riscuri asupra sănătăţii specifice domeniului aviatic, precum vibraţiile, radiaţiile, respirarea aerului recirculat, presiunea scăzută, oboseala cronică – aspecte importante, care pot lăsa amprente asupra sistemului imunitar”, explica Felicia Clătici – PR&Communication specialist la Tarom.
“Dincolo de abilităţile sociale, determinarea şi pasiunea pentru acest domeniu, un însoţitor de zbor trebuie să aibă cunoştinţe în geografie, medicină primară, prim ajutor, drept şi, foarte important, trebuie să cunoască cel puţin două limbi străine”,precizează la rândul său, Florentina Ivan – PR manager la Blue Air.
Mai mult decât atât: „Însoţitorul este responsabil pentru siguranţa pasagerilor, iar în cazul unei situaţii neprevăzute, el este acela care trebuie să se asigure că sunt în afara oricărui pericol” – subliniază sursa.