Alegerea părinţilor spirituali de cununie

Nu de puţine ori, tinerii care hotărăsc să se căsătorească, se află în dilema alegerii naşilor, a părinţilor spirituali ai cuplului, având rolul de a-i povăţui, de a-i învăţa să treacă peste obstacolele vieţii si de a-i îndruma pe calea ce o vor urma, începand din ziua căsătoriei.

Ai început să te ocupi de organizarea nunţii şi nu ai găsit încă naşii?

Urmează să te căsătoreşti în scurt timp şi nu ai mult timp la dispoziţie pentru alegerea naşilor?

Urmăreşte ghidul acesta, gândindu-te la cât mai multe persoane care se încadrează în categoriile descrise!

Conform tradiţiei, naşii nu se aleg, ci se oferă. În cazul în care naşii părinţilor viitorilor miri sunt în vârstă şi nu doresc, aceştia îi desemnează pe copiii lor. În cazul în care viitorii miri au de ales între mai multe familii, sunt puşi în dificultatea de a alege şi de a refuza pe ceilalţi, un lucru greu de făcut dacă persoanele sunt dintre apropiaţi.

Naşii trebuie să fie cununaţi în Biserică şi să reprezinte o familie respectată, cu principii morale, cu situaţie economică bună.

În procesul alegerii naşilor de cununie, parcurge următorii paşi pentru a fi sigur că iei decizia corectă:

1. Înainte de a alege parinţii spirituali, stabileşte împreună cu partenerul tău care sunt aşteptările de la aceştia, astfel te vei orienta mai usor.

2. Discutaţi împreună cu părinţii, punând în balanţă avantajele şi dezavantajele perechilor.

3. Indiferent dacă optezi pentru o familie dintre prieteni sau dacă ai de ales între o familie înstărită şi una mai puţin înstarită, trebuie să ştii obligaţiile şi responsabilităţile acestora.

Acest cuplu nu va fi prezent doar la nunta, ci va trebui integrat în viaţa voastră socială, în activităţile pe care le desfăşuraţi.

De asemenea, după cum spune tradiţia, copiii vor fi botezaţi tot de naşii de cununie, dacă aceştia doresc.

Naşii au un rol important în ziua nunţii, dar şi înaintea acesteia. Astfel, aceştia trebuie să plătească slujba la biserică, trebuie să cumpere lumânările, voalul miresei, mărturiile, turta miresei, o basma şi o oglindă. De asemenea, naşa este cea care o ajută pe mireasă în momentul alegerii rochiei, în timp ce naşul îl ajută pe mire, în alegerea costumului.

În timpul slujbei religioase, preotul aprinde lumânarea naşilor, fapt ce simbolizează rolul acestora de a le lumina calea celor doi tineri insurăţei.

Deşi în zilele noastre opţiunile de a alege naşii nu sunt atât de largi, tinerii trebuie să folosească aceleaşi criterii în a-i alege, deoarece aceştia vor fi alături de ei de-a lungul casniciei, le vor oferi sprijinul şi experienţa pentru a le călăuzi paşii în viaţă.

Dacă sunteţi în ipostaza de a alege naşii pentru nunta care se apropie, priviţi în jurul vostru, printre cunostinţe şi prieteni, încercând să descoperiţi cupluri pe care le admiraţi.

Vorbiţi cu aceştia şi propuneţi-le să devină părinţii voştri spirituali, însă nu aşteptaţi un răspuns, pe moment. A fi naş de cununie implică mai multe lucruri, printre care şi responsabilitate foarte mare, pe care nu mulţi vor să şi-o asume. Încercaţi să aveţi şi cupluri de rezervă pentru a nu îndelunga foarte mult procesul, deoarece nu puteţi să ştiţi situaţia şi planurile fiecăruia.

În privinţa apropierii naşilor de viitorii miri, din punctul de vedere geografic, este de preferat ca naşii să locuiască în apropiere, pentru a facilita relaţionarea şi comunicarea cu aceştia.

Decizia finală trebuie luată de către miri, în urma sfătuirii cu părinţii lor. Organizarea nunţii reprezintă unul dintre prilejurile tinerilor de a lua decizii precum o familie, de a negocia şi de a comunica pentru a atinge scopul amândurora, acela de a avea o zi perfectă, atât ei, cât şi invitaţii.

Contează foarte mult relaţia cu naşii dvs. de cununie şi modelul de familie pe care vi-l oferă!

Mult succes în găsirea celor mai potriviţi părinţi spirituali!

Iulia Bercaru

Sursa foto:

offbeatbride.com