O călătorie de nouă ore cu o barcă dotată cu un micuţ motor a dus la cele mai surprinzătoare experienţe de re-descoperire personală. Ian Stabler, rebirther certificat şi terapeut holistic, şi Andreea Ionescu, consilier de dezvoltare personală, vă povestesc despre uimitoarele aventuri ale minţii şi spiritului, despre reconectarea cu natura şi despre motivul pentru care se vor întoarce în jungla amazoniană în ianuarie 2013.
Conştiinţa extinsă, terapiile şamanice cu plante şi cântec sacru, civilizaţia iubitoare a tribului shipibo, fiinţe fantastice din junglă: aceste subiecte şi multe altele, la un ceai, la Casa Shakti, duminică, 30 septembrie, la ora 17.00. Pentru cei doritori, un mini-transfer de energie, ca aperitiv la minunatul meniu şamanic.
„Zilele pe care le-am petrecut in satul shipibo au fost ca o scufundare in istoria umanitatii, caci, intr-un fel, oamenii acestia traiesc la fel ca in epoca de piatra. Credeam ca saracia lor si indepartarea de civilizatie, asa cum o cunoastem noi, ii face nefericiti. Apoi am observat ca noi, cei veniti din lumea civilizata, eram cei incruntati, cei bantuiti de umbre, noi eram cei care cautau vindecarea de ganduri. Shipibos sunt un popor zambitor. Surasul larg este pentru ei un mod de a trai. M-am intrebat cine sunt de fapt cei nefericiti, cei rupti de adevarata lor fiinta si de univers, cine sunt cei neimpacati, cei care cauta la capatul lumii adevarul interior care le scapa printre degete? Venim din lumea noastra cu tehnologii avansate, stresati, bantuiti de mii de intrebari fara raspuns, si primul impuls este acela de a-i compatimi, de a-i ajuta cumva sa iasa din saracie, iar ei surad. Orasele noastre sunt stralucitoare de luminile limuzinelor si ale vitrinelor, lumea lor are insa stralucirea energiilor universului si a stelelor rotitoare. Noi il cautam pe Dumnezeu in bisericile noastre si in carti, ei il traiesc in mod imediat, direct, in fiecare gest, caci pentru ei orice actiune in lumea fizica este sacra. Noi cautam in afara, uitand mereu ca sfintii nostri au trait revelatia inlauntrul lor. Pentru oamenii acestia, „afara” si „inlauntru” nu sunt decat concepte ale mintii. Inima lor bate in copaci.
Cand am plecat, fetele lor erau la fel de incremenite ca atunci cand veniseram. Doar ca la inceput, incremenirea fusese o gluma, iar acum era o adevarata parere de rau. De unde venea aceasta parere de rau? Pentru ei fuseseram niste extraterestri care se dovedisera umani. Pentru noi, ei fusesera niste curiozitati ale mileniului 21, iar acum ne intrebam daca ne vom mai revedea vreodata. Ei purtau tricourile noastre, iar noi camasile lor shipibo, cu modelele nevazute ale universului. Zilele si noptile petrecute impreuna au deschis niste punti. Puntile inimii. Aceasta calatorie a existat dintotdeauna in interiorul meu. si pentru ca a existat, am trait-o.” (Horia Turcanu – O calatorie in adancul inimii)
Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate. Vă rugăm trimiteţi confirmările la centrulshakti@yahoo.com sau la telefon 0755 069 569/0311072943.