Primele zile însorite înseamnă noi planuri, dar şi pregătirea pentru sezonul cald: Andi Moisescu şi-a dus automobilul Clasa B la verificarea de primăvară
Demers dedicat tuturor posesorilor de autoturisme Mercedes-Benz, verificarea de primăvară se desfăşoară până pe 20 mai în toate Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz România
Atunci când vine vorba despre responsabilitatea la volan, Andi Moisescu, prezentatorul emisiunii ApropoTV, este un şofer care nu face niciun compromis. Şi tocmai pentru că primăvara începe să-şi intre cu adevărat în drepturi, Andi a hotărât să îşi pregătească autoturismul Clasa B pentru călătoriile şi planurile din sezonul cald. Mai exact, a vizitat unul dintre Centrele Autorizate Mercedes-Benz pentru efectuarea verificării de primăvară.
Autoturismul său a avut parte de verificarea atentă a anvelopelor, a suspensiilor şi a trenului de rulare, de verificarea ştergătoarelor şi a sistemului de spălat parbrizul şi faruri, precum şi de verificarea sistemului de iluminare. Aceste operaţiuni sunt disponibile pentru toţi posesorii de autoturisme Mercedes-Benz în cadrul Centrelor Autorizate de Service până pe 20 mai, inclusiv.
În plus, Andi a optat şi pentru operaţiunea de curăţare şi dezinfectare a sistemului de aer condiţionat, recomandată de Mercedes-Benz tuturor celor care îşi doresc un climat interior sănătos şi proaspăt.
”Pentru mine, maşina înseamnă în primul rând siguranţă şi confort, aşa încât mi se pare important să o menţin în cea mai bună formă! Drept urmare, odată ce iarna a dat semne că e gata să se retragă, m-am dus la verificarea de sezon. Mi se pare esenţial ca maşina să participe la toate verificările periodice, iar pregătirea de primăvară n-a făcut decât să răspundă preocupării mele de a mă asigura de cele mai bune condiţii, oricând sunt la drum”, a precizat Andi Moisesecu.
Atât verificarea de primăvară, cât şi curăţarea şi dezinfectarea sistemului de aer condiţionat sunt operaţiuni pe care toţi posesorii de autoturisme Mercedes-Benz le pot realiza în cele 35 de Centre Autorizate de Service (www.mercedes-benz.ro/Centre), până pe 20 mai – perioadă în care fiecare Centru Autorizat îi aşteaptă cu oferte speciale în acest sens.