Trenciul este obiectul vestimentar ce nu se demodează niciodată. Te însoţeşte dimineaţa când te duci la cumpărături, ascunzând pijamaua pe care încă o ai pe tine. Trenciul este un obiect versatil, pe care îl porţi şi când vrei să ai o ţinută business, dar şi când ai o întâlnire şi nu eşti sigură de ţinuta pe care ai ales-o. Este urmaşul direct al mantalelor purtate de soldaţii britanici în Primul Război Mondial.
Este foarte clar că atunci când vorbim de trenci, ne gândim la Burberry. Totul a început în 1856, când tânărul de numai douăzeci şi unu de ani, Thomas Burberry (1935-1926) decide să-şi deschidă un magazin de haine bărbăteşti în Hampshire. Burberry se gândeşte la o ţesătură care să împiedice pătrunderea apei şi care să nu fie prea mulată pe corp. Astfel, în 1856, apare creaţia cu un singur rând de nasturi: Gents Walking. Încercând noi experimente, Burberry împreună cu prietenul său, proprietar al unei fabrici de bumbac, inventează un fir care se impermeabilizează dacă este ţesut pe diagonală. Ulterior a fost numit gabardină. Culoarea ei va fi bej, în toate nuanţele calde.
În 1901, Thomas Burberry propune Ministerului Apărării un model de impermeabil militar care face parte , începând cu anul următor, din uniforma oficială a soldaţilor britanici, cu aprobarea Majestăţii Sale, Eduard al VII-lea, clientul nr. 1 la Buckingham Palace.
Noua versiune Burberry, la două rânduri de nasturi şi ultra-accesorizată este numită de soldaţii în tranşee „trench coat”. Mai târziu, acestea sunt adoptate şi de aviaţia britanică, The British Royal Flying Corps.
De asemenea, în expediţiile lor, exploratorul norvegian Roald Amundsen şi cel britanic, Ernest Henry Shackelton au fost echipaţi din cap până în picioare de Burberry atunci când au realizat faimoasele expediţii.
Jean Paul Gaultier este primul care încearcă o reinterpretare, transformându-l într-o rochie somptuoasă de seară, bleumarin cu o trenă imensă.
Şi Dior, Chanel, Hermes şi Lanvin îl aduc pe podium, învăluit într-o prospeţime neaşteptată. Miuccia Prada creează unul de-a dreptul fetişist, în întregime transparent, pentru toamna 2002.
Câteva sfaturi legate de purtatul acestui obiect vestimentar clasic: se poartă uşor mototolit, cu cordonul înnodat aparent neglijent în talie, fără a folosi vreodată catarama. În versiunea scurtă, vine foarte bine cu pantaloni ţigaretă şi sandale înalte, în stilul Sarei Jessica Parker în Sex and the City.
Deci, aceasta a fost o scurtă istorie a trenciului, un obiect vestimentar cu o origine nobilă, aventuroasă, care şi în prezent îşi păstrează funcţiile, dar şi eleganţa cu care s-a născut.
Laura Banciu
Sursa: „Absolut strălucitoare”, Cinzia Felicetti
Foto: vogue.co.uk