Bolnavii de cancer se pot trata gratuit în unităţi medicale private

Conform Agenţiei Internaţionale de Cercetare în Domeniul Cancerului, în anul 2010, la nivel mondial, s-au înregistrat 12.7 milioane de noi cazuri de cancer. În fiecare an 3,2 milioane de europeni sunt diagnosticaţi cu această boală, iar rata este în creştere, estimându-se că până la sfârşitul anului 2020 numărul persoanelor diagnosticate să crească la 15 milioane.

În România, în anul 2010, s-au înregistrat 46.3 mii de decese din cauza cancerului, 60% bărbaţi şi 40% femei. Cele mai comune forme de cancer întâlnite la noi sunt cel pulmonar şi colorectal la bărbaţi, respectiv cancerul la sân şi de col uterin la femei.

„Cancerul este o problemă majoră de sănătate şi pentru prevenirea lui este necesară informarea şi educarea publicului la nivel mondial. Controlul periodic şi depistarea primelor semne cresc considerabil gradul de vindecare”, a declarat Dr. Ingrid Iordan, medic primar oncolog în cadrul Centrului Medical Focus.

Diagnosticarea şi tratament

Diagnosticarea este un proces laborios iar tipul exact al cancerului şi diagnosticul histopatologic pot fi cunoscute cu precizie doar după examinarea ţesutului bioptic de către anatomopatolog.

Tratamentul cancerului poate fi foarte complex. Chirurgia este primul tratament, fiind urmat de chimioterapie ce implică folosirea medicamentelor. Substanţele active sunt introduse în organism şi transportate, prin sânge, în tot corpul. Metodă este folosită pentru a vindeca sau controla anumite tipuri de cancer care nu sunt localizate.

Un tratament local care implică folosirea radiaţiilor de energie îndreptate asupra tumorilor este radierea. Aceste radiaţii pot distruge sau încetini răspândirea multor tipuri de cancer. Tipuri de cancere care se pot vindeca prin radiaţii sunt: boala Hodgkin, cancerul corzilor vocale sau al laringelui.

Imunoterapia foloseşte imunitatea corpului pentru a distruge şi controla cancerul. Este folosit în anumite tipuri de cancer aflate în stadiu incipient.

„Rezultatele tratamentelor sunt îmbucurătoare pentru pacienţii care descoperă boala în faza incipientă, gradul 1 şi 2. În aceste cazuri vindecarea se poate realiza cu succes. Este vital ca pacienţii să se prezinte la un control medical periodic. Depistat la timp, cancerul poate fi tratat iar şansele de de reuşită sunt bune. Centrul Medical Focus prin intermediul departamentului de oncologie medicală oferă consultaţii de specialitate şi investigaţii de laborator specifice. Aici se pot efectua consultaţii şi investigaţii ce pot ajuta la depistarea  din timp a tumorilor cancerigene.”, a adăugat Dr. Ingrid Iordan.

Asistenţa medicală – acordată de medicul specialist

Datrita contactului cu CNAS, cei asiguraţi beneficiază de tratament gratuit, în regim de spitalizare de zi, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de alt medic specialist. Asigurarea administrării citostaticelor se realizează într-un mediu spitalicesc competent şi în condiţii hoteliere decente.

Cele mai frecvente forme de cancer tratate în cadul Centrului Medical Focus sunt: neoplasmul de sân, pulmonar, colonorectal şi neoplasmul din sfera genitală feminină.

Despre Centrul Medical Focus

Centrul Medical Focus este un prestator important în sfera serviciilor medicale, deoarece reuneşte trei aspecte care stau la baza unui act medical complet: aparatură de ultimă generaţie, o echipă medicală de renume şi specialităţi diverse, atât medicale cât şi chirurgicale, inclusiv un bloc operator modern, dotat la cele mai înalte standarde.

Centrul Medical Focus dispune de cel mai modern Bloc Operator şi Compartiment de Anestezie şi Terapie Intensivă, capabil să efectueze intervenţii chirurgicale prin spitalizare de zi. În acest fel pacientul poate să revină la domiciliu chiar în ziua intervenţiei medicale.

Printre tehnicile de actualitate, care diferenţiază Centrul Medical Focus de alte centre, se numără: elastografia sânului, lithotritorul Storz utilizat în fragmentarea calculilor renali şi examinarea OCT – tomografie în coerentă optică retiniană.