Asociatia “Clubul Biciclistilor”, organizatoarea actiunii “Bucurestiul pedaleaza”, va invita duminica 22 Aprilie 2012, de Ziua Pamantului, la o plimbare lejera pe doua roti prin Capitala.“Bucurestiul pedaleaza”, ajuns deja la editia a II-a, promoveaza miscarea in aer liber si doreste atragerea bucurestenilor cu varste cuprinse intre 17-99 de ani sa pedaleze in siguranta pe arterele Capitalei, pentru un stil de viata mai sanatos si un oras mai putin poluat.
Intre orele 10.30 si 11, va avea loc adunarea amatorilor de plimbari pe doua roti, in Parcul Izvor – la statui. Apoi, la ora 11.00 plecam pe un traseu de aproximativ 9 kilometri, pe cheiul Dambovitei, pe care-l vom strabate in maximum o ora.
Clubul Biciclistilor va recomanda purtarea unei casti si ochelari de protectie pe durata plimbarii, iar bicicleta pe care veti pedala trebuie sa aiba sistemul de franare pus la punct.
Parteneri: Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti (www.ftmb.ro) si Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti (www.comunitateabiciclistilor.ro).