Caderea parului la femei

 

 17% dintre românce au dezechilibre hormonale, potrivit unui studiu realizat de către Plantur39 și GfK

 2 din 3 femei care locuiesc în București prezintă semne de cădere a părului, în timp aproape 60% dintre româncele cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani au această problemă, potrivit unui studiu reprezentativ, realizat de către compania de cercetare de piață GfK România.

42% dintre respondente consideră că părul este o parte importantă a vieții lor și a imaginii de sine. În consecință, majoritatea femeilor afectate de căderea părului sunt dispuse să reducă din alte cheltuieli pentru a avea un păr sănătos.

De asemenea, 7 din 10 românce din mediul urban, care se confruntă cu această problemă, sunt dispuse să cheltuiască suplimentar în fiecare lună pentru a preveni această problemă. 3 din aceste 7 femei ar cheltui până la 100 de lei, alte 3 declară că nu ar cheltui mai mult de 10% din venitul net lunar, în timp ce una ar fi dispusă să cheltuiască oricât.

Studiul a fost realizat la nivel național, de către compania de cercetare de piață GfK România, pentru Plantur39, un brand de șampoane pe bază de cafeină.

66% dintre femeile care locuiesc în București prezintă semne de cădere a părului sau au deja probleme serioase de pierdere a părului, mai mult decât în alte zone din țară.

 Infografic - Plantur39

Căderea părului și dezechilibrele hormonale

Femeile cred că avansarea în vârstă reprezintă unul dintre principalele motive pentru pierderea  părului – 67% dintre respondente sunt de părere că odată cu vârsta, cresc și șansele ca părul să cadă.

17% dintre femei suferă de dezechilibre hormonale, mai ales cele cu vârste cuprinse între 46 și 55 de ani, însă doar una din 3 ia medicamente pentru a le corecta.

“Până la menopauză, rădăcinile părului unei femei sunt protejate de nivelurile ridicate de estrogen. În timpul menopauzei, nivelurile de hormoni la femei se dezechilibrează și afectează creșterea părului. După această etapă, impactul hormonilor masculini – testosteronul – crește. În consecință, părul crește mai subțire, cade prematur, iar scalpul devine din ce în ce mai vizibil”, a explicat  doctorul Adolf Klenk, om de știință care conduce Dr. Wolff Research în Bielefeld (Germania), compania care produce șamponul pe bază de cafeină, Plantur39.

 

Cafeina previne căderea părului

Cafeina este binecunoscută în lumea științifică, ea fiind un ingredient activ în procesul de combatere a căderii părului. “Datorită cafeinei, rădăcinile firelor de păr primesc energia necesară pentru a asigura creșterea acestora”, a mai explicat Dr. Adolf Klenk.

Cu toate acestea, studiul arată că doar 6% dintre respondente consideră că stimularea celulelor este cel mai important efect al cafeinei. Mai mult, majoritatea femeilor consideră cafeina ca fiind în principal o sursă de energie suplimentară pentru organism.

Potrivit cercetătorilor, cafeina activă din șamponul Plantur39 poate pătrunde eficient în scalp datorită formulei sale speciale. Dacă șamponul este aplicat două minute pe zi, cafeina este stocată în foliculii de păr pentru cel puțin 24 de ore, efectele șamponului fiind maxime în timpul utilizării zilnice.

 

 

Lasă un răspuns