Carla Bruni- un fashion-icon

Model, cântăreață și fostă Prima Doamnă a Franței, Carla Bruni are un stil vestimentar care îmbină foarte bine sensibilitatea franceză cu acel je ne sais quoi, reusșind să să-și adapteze perfect ținuta în orice ocazie. Bazându-se pe simplitate și pe câteva reguli ale stilului său: balerini foarte chic, nuanțe calde de gri sau bej, rochii clasice și costume feminine croite perfect este una dintre cele mai apreciate apariții.

Carla Bruni și-a început cariera de model la vârsta de 19 ani și a reușit să se claseze în anii 1990 în topul celor mai bine plătite 20 de modele din lume. Carla a semnat primul contract cu agenția City Models, iar în scurt timp a devenit imaginea Guess Jeans. De aici și până a lucra cu designeri celebri precum Christian Dior, Paco Rabanne, Givenchy, Karl Lagerfeld, Yves Saint-Laurent, Versace, Chanel sau John Galiano nu a fost decât un pas.  Apoi a urmat o carieră în muzică și film, preferând totuși să rămână în Franța și nu să meragă la Hollywood.


Carla Bruni l-a cunoscut pe presedintele Sarkozy la sfârșitul anului 2007, iar pe 2 februarie 2008 s-au căsătorit la Palatul Elysee. De la căsătoria cu acesta stilul său vestimentar s-a schimbat foarte mult, devenind mai rafinat și elegant, în stilul Jackie Kennedy, preferând să poarte costume și rochii sobre și clasice, cele mai multe purtând semnătura casei de modă Dior.

   



Pentru serile formale a ales să poarte rochii lungi cu o croială perfectă și fără accesorii de cele mai multe ori, fiind o apariție discretă. Întotdeauna alegerile sale vestimentare se bazează pe croială și proporții și nu este un fan al imprimeurilor.


Rochia violet asimetrică semnată de Jaen Paul Gautier pentru Hermes.


Pentru ținutele de zi preferă să poarte culori neutre: alb, gri, camel, iar pentru nuanțe mai tari alege verdele sau violetul. Având o carieră în domeniul modei obișnuiește să poarte adesea culoarea neagră.

Stilul său chic și feminin reprezentat de un costum bleumarin accesorizat cu o curea subțire sau de o rochie nude Dior ce aduce aminte de stilul Jackie Kennedy.

 

   


Pe parcursul șederii la Palatul Elysee nu și-a abandonat latura artistică, jucând într-un film regizat de Woodie Allen, în rolul unui ghid turistic la un muzeu. Chiar și în film stilul său este unul simplu și casual, alegând să poarte o cămașă albă și jeans.


 

 

Pe perioada în care a fost însărcinată stilul ei a devenit mai relaxat, iar în locul rochiilor Dior cambrate, a purtat pulovere lungi din cașmir, tunici și pantaloni strech cu nelipsiții balerini.

 

 Denisa Cristache

Sursa: forbes.com

 

Foto: style.time.com; vogue.co.uk; fashionista.com