Ce inseamna „BIO”?

Auzim tot mai des expresii si afirmatii precum “alimente bio”, “cosmetice bio”, “mananc bio”, “traiesc bio” s.a.m.d., dar pana la urma, ce inseamna bio?

In sens pur general, se poate afirma ca produsele marcate bio inglobeaza acele produse in al caror proces de productie nu au fost implicate substantele chimice si s-a intervent la nivel genetic.

Surprinzator, chiar si pe timp de criza, aceasta piata a fost in continua crestere, datorita faptului ca oamenii prefera din ce in ce mai mult sa foloseasca produse blande, care nu contin materii de sinteza sau aditivi de sinteza. In plus, acest lucru este cu atat mai usor de realizat cu cat natura ne ofera numeroase substante care pot inlocui cu succes toate aceste elemente care au efect negativ asupra noastra.

Spre exemplu, un studiu publicat in Journal of the American Dental Association arata ca peste 80% dintre oameni si-ar dori sa aiba dinti mai albi, iar 77% dintre ei spun ca nu sunt multumiti de felul in care arata zambetul lor, in mod specific din cauza culorii. Astfel, albirea dentara este una din cele mai solicitate proceduri cosmetice, dar cei care se decid sa apeleze la ea considera ca tratamentul efectuat in cabinetele stomatologilor este o metoda dureroasa, care aduce efecte adverse, de la usoare iritatii, pana la dureri intense, care apar din cauza substantelor chimice folosite.

De aceea, albirea dintilor cu ajutorul produselor bio a devenit prima optiune a celor ca isi doresc un zambet impecabil.

999082_147363918795213_568935823_n

Un astfel de produs bio – Pure Smile – a fost lansat vara aceasta in Romania drept singura solutie de albire a dintilor rapida si sigura, care nu prezinta riscuri si nu contine substante daunatoare pentru dinti si gingii.

Pure Smile se diferentieaza de majoritatea gelurilor de albit dintii prin lipsa substantelor chimice pe care oamenii le evita din cauza iritatiile la nivelul cavitatii bucale, distrugerea smaltului si/sau a radacinii dintilor si a ranilor pe care le provoaca la nivelul gingiilor.

Produs 100% natural, Pure Smile este incadrat ca fiind procedura cosmetica, iar conform legislatiei Uniunii Europene, absenta peroxidului si perboratului din substantele de albire a dintilor permite efectuarea procesului de albire in afara cabinetelor stomatologice de catre orice persoana.

Procedura se efectueaza in doar 30 minute, poate albi dintii pana la 9 nuante, iar efectul dureaza minim 6 luni.

Gelul Pure Smile poate fi aplicat chiar si femeilor gravide, iar procedura se poate repeta oricand se doreste, dar este recomandata de maxim 4 ori pe an.

Mai multe informatii gasiti pe site-ul oficial www.puresmile.ro sau pe pagina de Facebook.

Pure Smile este disponibil in spa-urile si centrele de infrumusetare partenere, a caror lista completi o puteti gasi aici.