Ce se întâmplă atunci când doar angajatorul este selectiv…

Articol scris de Eliana Adam

 

Sursă foto: curierulnational.ro

A fost o dată ca niciodată o proaspăt licențiată în științele comunicării, la fel cum probabil că sunt cu sutele, dar care și-a dorit mai mult decât orice să-și înduplece soarta să-i scoată în cale un om frumos din toate punctele de vedere. Un profesionist, nu neapărat în relații publice și comunicare, dar un om care să aibă experiența unei afaceri, a gestiunii de capital uman, a relațiilor cu parteneri și clienți, care să aibă o educație solidă și de la care să ai ce să înveți și cu ajutorul căruia să crești văzând cu ochii. Și, drept dovadă că și-a dorit prea multe, a primit prea puțin sau, ca să nu picăm în păcatul emiterii unei judecăți de valoare, ceva ce nu corespundea deloc cu așteptările și năzuințele ei. A primit o realitate pe care o primim cu toții și fără de care se pare că nu poți să te naști pe piața muncii, indiferent de studii sau domeniul în care-ți dorești sau în care te vezi nevoit să pășești pentru a te considera un om mare.

            Iar această realitate constă în faptul că trebuie neapărat să existe acolo, undeva, cel puțin un om de care să te împiedici la propriu și care să te facă să te simți mic din toate punctele de vedere, când, de fapt, acel om nu face altceva decât să-și proiecteze asupra ta propria inferioritate, astfel încât să camufleze orice dovadă care l-ar pune pe el însuși sub reflectorul rușinii. Numai că această strategie încropită mișelește chiar funcționează și, deși într-o primă instanță nu este conștientizată, ulterior te pune în situația de a alege între a te complace și a te elibera. Așa cum gusturile nu se discută, nici opțiunea pentru una sau cealaltă dintre variante nu ar trebui suspusă interogatoriului, ci acceptată de la sine înțeles, ca fiind o decizie personală.

Domnița noastră, proaspăt ieșită de pe porțile facultății cu nădejdi o mie trecute în CV la secțiunea experiență profesională, a ales așa cum aș alege și eu și cum i-aș sfătui și pe alții să aleagă: s-a revoltat, nu s-a lăsat intimidată de un om care nu inspiră respect și care nici nu știe cum să și-l câștige, a renunțat să mai acorde șanse unor oameni care nu-i oferă nimic, a refuzat să mai înghită în sec de fiecare dată când i se transmiteau responsabilități private de orice bun simț și coerență, de orice reguli gramaticale și de ortografie a limbii române, scăldată pe-aici, pe-acolo și cu frânturi engleziste” în the same time”. Dacă ar fi să culeg toate aceste floricele de exprimări, aș cumula cu siguranță suficient de multe astfel încât să asigur și vorbitorilor de engleză de baltă un dicționar pe măsura lor. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic împotriva celor care nu dețin suficiente cunoștințe într-o limbă anume pentru a se folosi de ea ireproșabil. Și eu, la rândul meu, mi-aș dori să stăpânesc atât de bine limba franceză încât să-l fac până și pe Voltaire mândru de mine, dar sunt conștientă de limitele personale și încerc pe cât posibil să nu mă dau în bărci pe Facebook, într-un mail sau pe orice alt mijloc de comunicare, vâslind cu niște cunoștințe care, în loc să mă ajute să ajung în amonte, mă trag în aval, dar pe care le scot de la naftalină de fiecare dată când vreau să par ceea ce nu sunt și nici nu voi fi vreodată.

Și, ca să mai ating încă o bubă sensibilă a tânărului anagajat, în special a celui care se încumetă să presteze servicii de relații publice pentru un” șef” care pretinde că, pe lângă business, știe și marketing, și relații publice, și social media, și event management, și advertising, și vânzări, și de toate, după ce că te simți ca și legat la ochi, omul acela care știe de toate, dar care, de fapt, este mai legat la ochi decât tine, îți încearcă rezistența firelor de păr la albire chiar și în ceea ce privește banalul instrument de comunicare al specialiștilor în PR – comunicatul de presă. Ok, nu ne încadrăm în lungimea standard și recomandată de o pagină în care să comunicăm prin intermediul acestui instrument, nu respectăm nici bunul simț de a nu vorbi prea mult despre noi, dar să soliciți înserarea, într-un singur comunicat, a unui număr de subiecte care pot constitui, din punct de vedere al cantității și diversității, ingredientele bunicii pentru rețeta de sarmale, cam cât de multă răbdare să ai pretenția că poate să-ți dăruiască Cel de sus ca să poți să o scoți la capăt cu argumente împotrivă? O să ziceți că exagerez, dar să vă dau un alt exemplu: social media și comunicarea pe social media, despre care, dați-mi voie să recunosc, că până și mie încă mi se arată ca o mare de mister. De un lucru sunt, totuși, sigură… de fapt, de două: primul este acela că, în social media, o organizație trebuie să comunice cu o singură voce, motiv pentru care, nu înțeleg de ce, atunci când îți permiți un om care să se ocupe și de treaba asta, te amesteci și tu acolo?! Nu-ți place cum comunică pe Facebook? Există o mulțime de alți tineri din care poți să-l alegi exact pe acela al cărui stil de comunicare să te determine să-ți vezi liniștit exclusiv de treburile de management. Doar că nu asta este problema. Problema este că omul acesta vrea să demonstreze că se pricepe și la comunicarea în social media, de parcă ar comunica cu prieteni personali și nu cu potențiali parteneri, clienți sau alte publicuri ale respectivei organizații.

Și, în al doilea rând, faptul că nici în social media, la fel ca pe orice alt canal, nu trebuie să comunici agresiv, astfel încât” prietenii” tăi din listă să simtă că îi forțezi să citească un text despre tine sau orice altă informație venită din partea ta. Mai exact, vorbim, în acest caz, despre comunicarea unui concurs. Mai e rost de argumente pentru a te convinge de faptul că nu trebuie să deții neapărat cel mai ridicat nivel de decență pentru a nu exaspera niște oameni înscriși pe un grup de Facebook cu gândul de a fi la curent cu informații despre meseria de ospătar, furnizându-le informații despre concursul la care tu oferi un premiu constând într-o petrecere tematică pentru copii?! Nu este, oare, suficientă comunicarea pe grupurile pentru părinți? De ce să simți nevoia să fi agasant, când în acest domeniu câștigi mult mai mult fiind elegant și comunicând potrivit?

Un personaj colorat ați zice, și așa și este! De fapt, atât de colorat încât să considere a fi mult mai înțeleaptă și eficientă” construirea” unei relații cu angajatul exclusiv prin intermediul mail-ului și a obositului Messenger… De aici încolo, vă las pe voi să trageți concluziile cu pricina. Cât despre domnița noastră, aceasta caută în continuare acel om alături de care să-i fie drag că practică o meserie frumoasă, alături de care să învețe, pentru că asta este cel mai important pentru ea în acest moment și pentru că, în general, este bine să faci totul pentru a obține ceea ce îți dorești, inclusiv să nu fi dispus la compromisuri sau să te grăbești. Să-i urăm baftă? Eu zic că nu este neapărat nevoie, pentru că ambiția ei va depăși pe oricine s-ar gândi vreodată să-i pună piedici. Și mai zic că ar fi bine să învățăm cu toții din experiența ei și să ținem minte faptul că nu numai angajatorii trebuie să fie selectivi cu noi, ci și noi cu ei.