Despre munca s-au scris multe cărţi şi articole, dar tot este un subiect care lasă loc de completări, din perspectiva mea. Am învăţat câteva lecţii despre muncă, în ultima perioadă şi scopul pentru care muncesc eu şi îl pot împărtăşi şi cu voi, este că muncesc ca să devin, nu ca să strâng.
Dar cum am început să conştientizez acest lucru? Peste tot în jurul meu văd şi aud oameni care se plâng de serviciul lor: că nu sunt apreciaţi, că şeful este un incompetent şi le face viaţa grea, că vor fi concediaţi dacă nu fac cum vrea şeful, că salariul este prea mic pentru cât muncesc ei, că dacă pleacă ei de acolo o să se ducă totul de râpă. Va sună cunoscut?
Profesia reflectă ceea ce noi suntem. Adică reprezintă ceea ce am ales noi, fie conştient, fie inconştient sau ceea ce au ales alţii pentru noi.
Ce spune despre tine profesia ta?
Oamenii obţin rezultate în funcţie de ceea ce fac, sau nu fac astfel şi fiecare dintre noi se află acum în locul în care a ales să fie, atât personal cât şi profesional.
Dacă nu eşti mulţumit de locul/profesia în care te afli acum, ce anume ai ales să nu faci?
Cum poţi să profiţi de faptul că ştii ce ai ales să nu faci?
Din experienţa mea, am văzut că luăm decizii spre ceea ce credem noi că ştim. Deci dacă vrem să schimbăm locul în care suntem, ar trebui să schimbăm ceea ce suntem. Şi suntem ceea ce ştim. Cunoaşterea îţi dă putere de schimbare.
Ce poţi tu să schimbi la tine astfel încât să fii în locul în care îţi doreşti?
În general, munca ne ocupă cam o treime din viaţă şi este o experienţă ciudată: cele mai satisfăcătoare experienţe, reuşite și succes, le avem din muncă – ne simţim mândri de noi înşine. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre noi ar evita munca, bucuroşi. Dar tocmai acesta este paradoxul muncii.
Am întrebat mai mulţi oameni şi m-am întrebat şi pe mine ce aş face dacă aş câştiga o sumă mare de bani, încât să nu mai fie nevoie să muncesc. Răspunsul meu, ca şi al altora, a fost că aş continua să muncesc. Mi-am imaginat viaţa cu mulţi bani, astfel încât să nu fie nevoie să mai muncesc nici măcar o zi… ce plictisitor! Nici o provocare!
Nici un motiv să mă trezesc dimineaţa energizată că trebuie să fac un proiect provocator sau că trebuie să dau tot ce pot eu mai bun ca să realizez un nou produs. Nu m-ar mai felicita nimeni atunci când am o reuşită la care aș contribui. Nu m-ar mai critica nimeni că nu am fost atentă. Plictisitor!
Munca are părţile ei mai puţin plăcute, dar lipsa ei este cea mai grea. Sunt martori aici toţi cei care şi-au pierdut locul de muncă.
M-am întrebat “de ce” este paradoxul acesta faţă de muncă şi cred că explicaţia vine din trecut. Ca şi în cazul oricărui om.
Reputaţia muncii în trecut a fost transmisă cultural şi învăţată de fiecare dintre noi de la părinţii noştri şi ei au învățat de la părinţii lor, şi tot aşa.
Muncitorii de acum câteva sute de ani, din fabrici, lucrau în condiţii precare în timpul revoluţiei industriale. Acum, putem decide pentru noi, să ne facem timp şi spaţiu pentru bucurie şi satisfacţie în ceea ce muncim.
Nu doar furie, resentimente şi frustrare – asta este cel mai simplu!
Rodica Obancea
Associate Certified Coach (ICF)