Recuperare rapida, nici o cicatrice si timp minim de spitalizare – acestea sunt doar cateva dintre cele mai importante avantaje ale chirurgiei prin incizie unica LESS-SILS, o metoda revolutionara pentru o gama complexa de interventii si o solutie cu multiple beneficii atat pentru pacient cat si pentru chirurg.
“Ce face cu totul si cu totul speciala aceasta procedura chirurgicala este maniera in care aceasta este efectuata. Avand la baza o metoda minim invaziva, chirurgia LESS-SILS este realizata printr-o singura incizie, de foarte mici dimensiuni in urma careia nu raman cicatrici. Un alt avantaj deosebit al acesteia este versatilitatea, intrucat cu ajutorul acestei metode revolutionare se pot realiza multiple interventii chirurgicale de la cele mai simple, prin ombilic, precum apendicite, hernii, enventratii, colecist, pana la cele mai complexe precum interventii bariatrice, histerectomii sau cancere.
Chirurgia prin incizie unica LESS-SILS a fost pusa in practica in Spitalul Sf.Constantin din Brasov pentru prima data in luna noiembrie a anului 2011, iar pana in prezent au fost realizate peste 100 de operatii de acest gen, care permit o recuperare extrem de rapida si o spitalizare de 1-2 zile. In cadrul Spitalului Sf Constantin din Brasov, medicii nostri chirurgi efectueaza o mare varietate de interventii cu ajutorul acestei metode: colecistectomii, apendicectomii, chistectomii ovariene si histerectomii cu anexectomie, iar in premiera in Romania – Gastric Sleeve, ce reprezinta astazi 90% din procedurile bariatrice din Romania si peste 50% din procedurile bariatrice din Occident”, declara Dr. Bogdan Moldovan, Seful Sectiei de Chirurgie Generala la „Spitalul Sf. Constantin” din Brasov.
Un sprijin esential pentru pacientii obezi – chirurgia prin incizie unica
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, bolile metabolice iau amploare in fiecare an, astfel ca 34% din populatie este supraponderala, iar dintre acestia 3% se confrunta cu obezitate morbida. In aceste conditii, tot mai multi aleg tratamentul chirurgical, fiind singura solutie cu rezultate pe termen lung, iar chirurgia prin incizie unica aduce un sprijin suplimentar atat in timpul procedurii cat si dupa.
In cazul pacientilor, pe langa avantajul estetic, chirurgia LESS-SILS prezinta numeroase avantaje precum: reducerea traumei operatorii, este micsorarea durerii postoperatorii si a necesarului de analgetice, sunt diminuate complicatiile interventiei, iar timpul de recuperare este mai mic. In urma acestei proceduri circuitul alimentar nu este influentat, acesta va functiona normal, pacientii putand consuma orice aliment dar in cantitati reduse. Mai mult decat atat, procedura nu aduce inconveniente pe termen mediu si lung comparativ cu celelalte tehnici asemanatoare.
„Echipa noastra aplica preferential metoda «Gastric Sleeve», pe cale laparoscopica sau prin incizie ombilicală unică (chirurgie LESS), intrucat pe baza experientei anterioare si a rezultatelor pe care le-am obtinut, este cea mai eficientă tehnica. Pacientii pe care i-am operat pana acum prin aceasta procedura in cei peste 3 ani de cand am adus chirurgia bariatrica la Brasov au slabit impreuna peste 3600 kg, multi dintre ei ajungand chiar si la normoponderabilitate”, explica Dr. Bogdan Moldovan, Seful Sectiei de Chirurgie Generala la „Spitalul Sf. Constantin” din Brasov.
Echipa spitalului privat brasovean detine a 2-a cazuistica din Romania ca numar al interventiilor de chirurgie prin incizie unica, precum si o serie de premiere nationale: chirurgia obezitatii, a cancerului de rect, a herniilor inghinale si a chistului hidatic hepatic.
Prin aceasta noua premiera, Spitalul Sf. Constantin din Brasov isi reconfirma pozitia de top in randul centrelor chirurgicale din Romania.
Pe langa interventiile “fara cicatrici” efectuate in premiera, la Spitalul Sf. Constantin se mai efectueaza proceduri chirurgicale complexe in domeniile: neurochirurgie, O.R.L., urologie, chirurgie plastica, ortopedie, chirurgie oncologica de anvergura, oncologie medicala, precum si chirurgia obezitatii, introdusa in premiera la Brasov anul trecut. Pentru mai multe detalii, accesati http://www.spitalulsfconstantin.ro/ sau pagina de facebook https://www.facebook.com/SpitalulSfConstantin .