Coca-Cola HBC România, cea mai mare companie din industria băuturilor de pe piața locală, lansează platforma “După Noi”, care va îngloba atât inițiativele companiei, cât și programe ale comunităților. “După Noi” reflectă filosofia companiei, aceea de a face tot ce este posibil pentru a lăsa în urmă o lume mai bună, prin protejarea mediului și a resurselor, prin promovarea valorilor, a tradițiilor, a poveștilor și a locurilor din România. Platforma își propune să inspire cât mai mulți oameni să conștientizeze cât de important este ce lasă în urma lor și să adopte un stil de viaţă cât mai responsabil, pe care să-l transmită şi generaţiilor viitoare.
„După Noi a apărut din nevoia de a ne defini pe noi, ca oameni, pe de o parte, și pe noi ca producători și îmbuteliatori de băuturi răcoritoare și apă minerală, pe de altă parte. Am avut în vedere țelul nostru, acela de a inspira un viitor mai bun, de a răspândi fericire și de a uni oamenii. Acest țel există pentru a ne ghida și pentru a ne aminti de ce suntem aici și în ce credem cu adevărat. Suntem convinși că unul dintre lucrurile care ne unesc este conștientizarea faptului că suntem ceea ce lăsăm în urma noastră.”, declară Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager Coca-Cola HBC România.
Proiectul „După Noi” începe cu Țara Dornelor, o zonă foarte specială pentru Coca-Cola HBC, pe de o parte pentru că este unul din puținele locuri din țară unde mediul natural a rămas intact, iar oamenii au rămas autentici – autenticitatea fiind şi una din valorile companiei noastre – și pe de altă parte pentru că este zona de unde izvorăște apa pentru produsele Dorna, Dorna Izvorul Alb şi Poiana Negri. În Țara Dornelor, mai precis în Poiana Negrii, compania deține fabrica de îmbuteliere a apei minerale, aici locuind peste 150 de angajați Coca-Cola HBC și familiile lor.
„Ni s-a părut firesc să oferim ceva înapoi acestei regiuni, precum și oamenilor care locuiesc aici și contribuie la prezervarea și autenticitatea ei. Dincolo de promovarea zonei şi a poveștilor minunate pe care le-am descoperit aici, lucrăm la proiecte punctuale care vor ajuta la dezvoltarea comunității locale.”, adaugă Irina Ionescu.
Strategia pe termen mediu a platformei “După Noi” are în vedere crearea de conținut pentru promovarea zonei, a oamenilor, tradiţiilor şi meşteşugurilor din Țara Dornelor, precum și încurajarea unui stil de viață responsabil, prietenos cu mediul înconjurător. Țara Dornelor este doar primul popas, în viitor platforma urmând a include și alte episoade “După Noi”.
Poveștile culese până în prezent din Țara Dornelor pot fi găsite pe website-ul După Noi, la secțiunile http://dupanoi.ro/comunitate/ și http://dupanoi.ro/mediu/.
Mai multe despre proiect puteți afla urmărind filmul manifest, precum și accesând website-ul platformei și paginile sale de Facebook și Instagram.
Coca-Cola HBC România investește de peste 15 ani în comunitățile locale în care activează și contribuie la dezvoltarea durabilă a acestora și la reducerea impactului asupra mediului, iar la începutul anului 2016 a primit recunoașterea de cea mai responsabilă companie din România. Analiza care plasează Coca-Cola HBC România pe primul loc în topul celor mai responsabile companii de pe piața locală, România CSR Index 2015*, a luat în calcul Directiva Europeană 2014/95, Standardul de Raportare GRIG4 și Indicele de Sustenabilitate Dow Jones, care sunt cele mai complexe instrumente de raportare CSR la nivel mondial. Coca-Cola HBC este una dintre primele companii multinaționale care a investit în România, intrând pe piața locală în 1991. Încă de la început a demonstrat că este un partener implicat, care evoluează alături de comunitate. Obiectivul companiei este acela de a identifica acele cauze unde poate face diferența și unde se poate implica alături de parteneri de încredere: organizațiile non-guvernamentale specializate pe diverse tematici și cu un portofoliu solid de proiecte de succes. Pentru că responsabilitatea socială face parte din strategia globală Coca-Cola HBC, în septembrie 2015, Indicele de Sustenabilitate Dow Jones a confirmat, pentru al doilea an consecutiv, poziția de lider global al industriei de băuturi a Coca-Cola HBC AG. Pentru mai multe informații despre proiectele de sustenabilitate în acest domeniu și rezultatele pe care le înregistrează inițiativele noastre, vă invităm să parcurgeți Raportul de Sustenabilitate.
Despre Coca-Cola HBC România
Coca-Cola Hellenic este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Coca-Cola HBC este lider al industriei de băuturi in Dow Jones Sustainability Index (atât la nivel mondial cât si european) și este totodată inclusă in FTSE4Good Index. ȋn România, ca în toate țările în care își desfășoară activitatea, Coca-Cola deține și funcționează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii și distribuției produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) și partenerul său Coca-Cola Hellenic denumit Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază și distribuie produsele Coca-Cola sub licența The Coca-Cola Company în România. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitați site-urile www.coca-colahellenic.ro și www.thecoca-colacompany.com.
*Topul este o premiera in Romania, a fost realizat de o companie independenta de consultanta (The Azores), care a analizat cele mai mari 100 de companii din Romania. Studiul poate fi consultat aici