Charity by 99 vă invită la a V-a ediție a campaniei “Fă bine și râzi! Împreună cu Asociația Sonia Maria, organizăm un nou eveniment caritabil cu scopul de a ajuta un băiețel în vârstă de șase ani să audă pentru prima dată. Nicușor s-a născut la Cahul, în Republica Moldova iar la vârsta de doi ani a fost diagnosticat cu hipoacuzie profundă. Băiețelul a primit proteze auditive printr-un program național, însă nu le poate folosi fără tehnologia prin care acestea se implantează. Din suma de 15 000 de euro necesară implantului s-au strâns deja 10 000 de euro. Până pe data de 15 decembrie ne mobilizăm pentru a strânge restul de 5 000 de euro.
Vă așteptăm luni, 15 decembrie, ora 20:00 la Club 99, unde vor urca pe scenă: Teo, Vio, Costel, Andrei Ciobanu, Natanticu, Toma, Sorin și Cristi Fermecătorul.
Informații și rezervări : 0733 500 301
Bilet: 40 RON