Există multe mituri despre istoria corsetului. Este un lucru bine ştiut faptul că atunci când ne gândim la secolul XVI primul lucru care ne vine în minte, mai ales noua femeilor, este corsetul. Conceptul fundamental si inovativ pe care îl aduce corsetul este faptul că femeile nu îşi mai ajustează hainele în funcţie de forma corpului ci corpul începe să se muleze în funcţie de tipul de îmbrăcăminte pe care îl purtăm, în cazul nostru, corsetul! Înainte scopul corsetului nu era să facă talia să pară foarte mică ci să îndrepte coloana şi să ridice linia bustului.
Sursa foto: antiquecorsetgallery.com
Putem găsi rădăcinile purtării corsetului în Anglia. Este spus că în acea perioadă femeile purtau corsete realizate din piele de animale strânse în faţă cu un şnur. Există chiar şi o suspiciune cu privire la faptul că aceste corsete primitive erau modelate pe trup când încă erau proaspete.
Un alt mit pe care îl întâlnim de-a lungul istoriei este cu privire la disconfortul pe care purtarea corsetului îl produce. Însă despre acest lucru se poate vorbi doar în secolul XIX, deoarece în secolul XVI dacă erau potrivite corect, erau chiar confortabile. Unele femei consideră corsetul mai confortabil decâr sutienele din ziua de azi.
In perioada Victoriana corsetul era considerat foarte important. În acele timpuri femeile care nu purtau corset erau considerate femei uşoare. Chiar şi fetele de 3 ani erau îmbrăcate cu corsete mai largi şi pe măsura ce creşteau mamele lor străngeau corsetele din ce în ce mai mult. Toatele fetele din acea perioada considerau corsetul cel mai important lucru şi scopul lor principal era să aibă o talie de viespe.
Există un mit cu privire la faptul că şi bărbaţii doreau să aibă talia subţire. Dar aceştia nu foloseau corset ci un fel de centură cu care îsi strângeau talia. Acest obicei începea încă din copilărie deoarece corpul lor trebuia să se obişnuiasca cu centura.
Azi, există corsete in toate formele, marimile şi culorile. Nu mai sunt folosite pentru a subţia talia femeii ci mai degrabă să accentueze feminitatea. Crosetele nu mai reprezintă o necesitate ca ân trecut deoarece sutienele au apărut, însă chiar şi în mileniul 3 mai există femei obsedate de o talie de viespe care nu ar renunţa la corset pentru nimic în lume