Anxietatea şi atacul de panică sunt tulburări tot mai des întâlnite, în contextul unei vieţi din ce în ce mai solicitante. Anxietatea poate avea rădăcini genetice, însă are nevoie de un mediu favorizant pentru a se manifesta. Uneori este însoţită de atac de panică, alteori nu. Anxietatea este o „teamă fără obiect”, difuză, pe parcursul căreia se accelerează activitatea sistemului nervos autonom. Deosebită de frică prin faptul că nu are obiect, anxietatea este cu atât mai înspăimântătoare pentru cel care o trăieşte. Ea duce de obicei la evitare (evitarea situaţiilor generatoare de anxietate), care restrânge tot mai mult viaţa persoanei în cauză.
De multe ori, anxietatea şi atacul de panică apar la persoane active, obişnuite să-şi asume riscuri. În aceste cazuri ele se pot datora forţării propriilor limite, ignorării nevoii de relaxare, sentimentului că aprecierea celor din jur fluctuează în funcţie de performanţa proprie.
Printre simptomele anxietăţii se numără: tremorul, dispneea, hiperventilaţia, fatigabilitatea, roşeaţa şi paloarea, tahicardia, transpiraţiile, mâinile reci, diareea, uscăciunea gurii, dificultăţile de deglutiţie, senzaţia de frică, dificultăţile de concentrare, hipervigilenţa, insomniile, libidoul scăzut, tulburările stomacale.
În cazul atacului de panică sunt adesea întâlnite teama persoanei că-şi va pierde controlul sau că va înnebuni, teama că va muri, disconfortul toracic, greaţa, valurile de frig sau de căldură. Simptomele apar brusc şi ating repede o intensitate maximă. Li se adaugă uneori şi ruşinea, teama că persoanele în jur ar putea ghici ce se întâmplă. În urma unor astfel de stări, persoana începe să se teamă de situaţiile declanşatoare (spaţii deschise, societate, discursuri publice) şi le evită. În timp ce evitarea reuşeşte să o apere de senzaţiile şi de emoţiile neplăcute, aceasta nu este o soluţie viabilă pe termen lung. Evitarea reduce încrederea în sine, crescând sentimentul de dependenţă faţă de cei din jur, ceea ce poate să ducă, în timp, la erodarea relaţiilor de cuplu sau de prietenie (când între persoana dependentă şi cea care oferă sprijin există o astfel de relaţie).
Soluţia este confruntarea controlată cu anxietatea, cu gândurile şi cu emoţiile care stau la baza ei şi pe care ea le generează. Anxietatea utilizează de fapt o mare cantitate de energie care, odată eliberată, va fi o resursă inepuizabilă de acceptare şi de iubire de sine (a nu se confunda cu egoismul). Există, de asemenea, şi tehnici utile pe moment, atunci când panica şi anxietatea îşi fac simţită prezenţa: atenţia acordată respiraţiei şi încercarea uşoară de a prelungi expirul, comutarea atenţiei de la propria persoană asupra elementelor din mediu, repetarea ideii că panica atinge un punct culminant (de regulă în maxim 10 minute), după care descreşte. De asemenea, este utilă ţinerea unui jurnal al anxietăţii, în care să notaţi momentele de anxietate, emoţiile, gândurile care le însoţesc, durata episodului. Jurnalul mai poate conţine desene şi amintiri stârnite de momentul anxios.
Anxietatea şi atacul de panică se pot trata prin psihoterapie şi/sau medicamentos. Psihoterapia are avantajul de a implica persoana suferindă în propriu-i tratament, de a-i oferi tehnici pe care ulterior să le poată aplica singură, de a o ajuta să înţeleagă şi să remedieze comportamentele problematice, generatoare de stres, de a-i descoperi drumul spre propria bogăţie interioară.
Cabinetul individual de psihologie Sofia Manuela Nicolae oferă servicii de consiliere psihologică de cuplu şi individuală, psihoterapie pentru adulţi şi copii, consiliere parentală, evaluare psihologică.
Pentru mai multe informaţii accesaţi: www.psihodialog.ro /manuelasofia.nicolae.wordpress.com
